5.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCriza politicăCiucă e sincer: Nu s-a stabilit absolut nimic

Ciucă e sincer: Nu s-a stabilit absolut nimic

Nicolae Ciucă, fostul premier desmenat, spune că, de fapt, după ședința BPN a PNL nu e stabilit absolut nimic clar.

Fostul premier desemnat Nicolae Ciucă a declarat, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, că urmează ca echipa de negociere a liberalilor să se întrunească miercuri pentru a stabili elementele de negociere cu celelalte partide pentru formarea guvernului, menţionând că nu au fost decise o propunere de premier şi portofoliile care ar putea fi cedate.

Ciucă spune că acum nimic nu e stabilit și că miercuri se va lua o decizie

„Nu s-a stabilit absolut nimic, vă spun cât se poate de onest şi sincer. Urmează ca mâine echipa de negocieri să se întrunească şi să stabilească elementele de negociere şi, în funcţie de modul de cum decurg negocierile, se întorc în Biroul politic şi vom lua decizia”, a afirmat marţi Ciucă.

El a spus că în şedinţa Biroului Politic Naţional „s-a discutat doar flexibilizarea mandatului, pentru că a fost pe guvern minoritar”.

„Acum s-a permis echipei de negociere să poate să abordeze ambele partide să vadă care ar putea fi condiţiile pentru guvernare”, a adăugat Nicolae Ciucă, întrebat dacă s-a stabilit o marjă de negociere privind portofoliile pe care liberalii le-ar putea ceda, potrivit agerpres.ro.

Întrebat în legătură cu posibilitatea de a fi propus din nou premier, Ciucă a răspuns: „S-au dat foarte multe pe surse şi ca atare nu pot să comentez chestiunea, pentru că nu s-a stabilit nimic”.

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tinerii români economisesc mai puțin: doar 6% au depozite la termen, iar valoarea medie a unui depozit este mult sub media europeană

Doar 6% dintre tinerii români sub 25 de ani aleg să economisească prin depozite la termen, acest lucru fiind influențat de resursele financiare limitate,...

Vortex polar în România. Cod roșu de viscol și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu, portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic, pentru aproape toată țara Potrivit ANM,...

Primul tren electric nou al României, anulat la doar o zi după debutul în circulație

Incidentul ridică semne de întrebare privind fiabilitatea și întreținerea trenurilor noi Primul tren electric din România în ultimii 35 de ani, Alstom Coradia Stream, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă