Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat duminică o hotărâre prin care pacienţii români infectaţi cu COVID-19 pot fi transferaţi în Germania, pentru tratament.
Transportul pacienţilor va fi realizat cu aeronave MApN
”Se abilitează Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, să semneze acordul pentru transferul pacienţilor cu forme severe şi grave de COVID-19 în Republica Federală Germania”, se arată în textul hotărârii adoptate.
Transportul pacienţilor va fi realizat cu aeronave din dotarea Ministerului Apărării Naţionale sau din dotarea Forţelor Aeriene Germane.
Şeful DSU Raed Arafat a anunţat vineri că a sosit o delegaţie medicală de la Ministerul Apărării din Germania, care va evalua cazurile critice COVID aflate în UPU.
“A sosit din Germania, de la Ministerul Apărării din Germania, de la Armata germană, o delegaţie medicală, care are ca sarcină evaluarea situaţiei şi a cazurilor, mai ales cele critice aflaţi în unităţile de primiri urgenţe, şi aici vom merge pe Bucureşti unde avem peste jumătate dintre pacienţii intubaţi aflaţi în terapie intensivă, adică aflaţi în unităţile de primiri urgenţe din ţară. Au început evaluarea acestor pacienţi şi urmează în cel mai scurt timp să se ia decizia în timpul weekend-ului care va fi abordarea şi dacă o parte din acest pacienţi o să reuşim să îi ducem în Germania, bineînţeles depinde de starea lor şi de mai multe aspecte, de acceptul familiilor”, a transmis Arafat.
România a mai trimis pacienți în Ungaria.