11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalSiria: 15 civili ucişi în raiduri aeriene ale Damascului şi Moscovei

Siria: 15 civili ucişi în raiduri aeriene ale Damascului şi Moscovei

O lovitură aeriană asupra unei tabere de strămutaţi din apropierea oraşului Hass din sudul provinciei Idlib s-a soldat cu 13 morţi, printre care patru copii, în timp ce raiduri în diferite zone ale acestei regiuni, dominate de jihadişti, au provocat moartea a doi copii, a precizat ONG-ul.

Cea mai mare parte a provinciei Idlib, precum şi părţi din cele vecine Alep, Hama şi Latakia, scapă în continuare controlului trupelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, la opt ani de la începutul războiului.

Această zonă, dominată de gruparea jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida) dar care adăposteşte şi câteva grupuri rebele, este ţinta de la sfârşitul lui aprilie a bombardamentelor cvasicotidiene ale regimului şi aliatului său rus.

În ultimele zile, forţele pro-regim au avansat în teren şi speră să recucerească oraşul Khan Sheikhoun, care se află pe autostrada care traversează provincia Idlib şi leagă capitala Damasc de metropola Alep, din nord, ambele sub control guvernamental.

Vineri, luptele s-au soldat cu 13 morţi în rândul forţelor proguvernamentale şi 18 în rândul jihadiştilor şi rebelilor, a anunţat OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria.

De la începutul escaladei militare, peste 820 de civili au murit în bombardamente, potrivit OSDO. În plus, peste 400.000 de persoane şi-au părăsit locuinţelor potrivit ONU, care se teme de o “catastrofă” umanitară.

Zeci de familii au fugit spre nordul regiunii în ultimele zile, potrivit corespondenţilor AFP de la faţa locului.

Regiunea Idlib a făcut obiectul unui acord privind o “zonă demilitarizată” încheiat în septembrie 2018 de Ankara, susţinătoare a rebelilor, şi Moscova. Acesta însă nu a fost decât parţial aplicat, întrucât jihadiştii au refuzat să se retragă.

Declanşat în 2011 după represiunea criminală a manifestaţiilor pro-democraţie de către regimul Bashar al-Assad, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi a provocat plecarea în exil a milioane de persoane.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă