Doza booster (doza a treia) a vaccinului Moderna va fi înjumătățită, a anunțat, marți, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei de vaccinare în România. Decizia a fost luată la recomandarea Agenției Europene a Medicamentului, iar acest lucru va fi pus în practică începând de săptămâna viitoare.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că doza booster pentru vaccinul Moderna va fi înjumătăţită. Această măsură va fi luată, cel mai probabil, săptămâna viitoare. De asemenea, Gheorghiţă a mai declarat că, la finalul acestei săptămâni, vom afla cu ce vaccin se vor imuniza persoanele care au primit serul de la Johnson & Johnson.
Gheorghiță, despre doza booster a vaccinului Moderna
Valeriu Gheorghiţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că decizia referitoare la doza booster a vaccinului Moderna a fost luată la recomandarea Agenţiei Europene a Medicamentului, scrie news.ro.
„Ieri, Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat utilizarea dozei de booster, doza de Moderna, pentru o persoană care a primit prima schema de vaccinare cu vaccinul de la Moderna după minim şase – opt luni de la doza doi. O precizare este legată de faptul că pentru doza booster se recomandă o doză înjumătăţită faţă de doza care s-a folosit la schema iniţială”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Administrarea celei de-a treia doze începe săptămâna viitoare
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai precizat că, în cursul acestei săptămâni, va avea loc o şedinţă în cadrul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare.
”Foarte probabil că vom adopta şi noi aceeaşi recomandare, ceea ce înseamnă că, probabil cel mai devreme începând cu săptămâna viitoare, vom recomanda administrarea unei doze înjumătăţite de vaccin de la compania Moderna pentru doza booster, după minim şase luni. Asta echivalează cu o doză de 50 de micrograme comparativ cu 100 de micrograme cât a fost doza anterioară”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Cu ce se vor imuniza persoanele vaccinate cu Johnson
De asemenea, Valeriu Gheorghiţă a precizat că, la începutul lunii noiembrie, se pot vaccina cu a doua doză și cei imunizați anterior cu serul de la Johnson & Johnson. Deocamdată, însă, nu se știe exact care va fi recomandarea: dacă se vor imuniza cu un ser pe bază de ARN mesager sau vor primi serul inițial inoculat.
“Tot în această săptămână vom decide care va fi atitudinea de urmat la persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson, în monodoză. Începând cu prima parte a lunii noiembrie sunt deja primele persoane eligibile care ar putea să primească o doză de rapel, o doză booster, având în vedere că vaccinarea cu Johnson în România a început undeva pe data de 4 mai, la începutul lunii mai. Probabil vom recomand un vaccin tot pe bază de ARN mesager, fie de la compania Biontech/ Pfizer, fie de la compania Moderna, însă, nu este exclus să rămânem şi pe recomandarea de a face un vaccin cu aceeaşi tehnologie, adică cu Johnson & Johnson, având în vedere că datele de imunogenitate şi de siguranţă sunt foarte bune. Cel mai târziu vineri vom anunţa care este recomandarea în acest sens”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Comunicatul EMA despre doza booster a vaccinului Moderna
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, luni, 25 octombrie, vaccinarea cu cea de-a treia doză de vaccin Moderna. Cei care pot beneficia de imunizarea cu doza booster sunt persoanele în vârstă de peste 18 ani. Spikevax este al doilea vaccin care primeşte undă verde din partea EMA, după vaccinul alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech, la începutul acestei luni.
„Date au arătat că o a treia doză de Spikevax, administrată la şase până la opt luni după a doua doză, a antrenat o creştere a nivelului anticorpilor la adulţi al căror nivel al anticorpilor scădea”, a anunţat luni, într-un comunicat, EMA. Potrivit oficialilor, datele actuale arată efecte secundare similare vaccinării cu a doua doză Spikevax.
„Riscul unor tulburări cardiace inflamatorii şi altor efecte secundare foarte rare după un booster este atent supravegheat”, dă asigurări EMA. A treia doză constă în jumătate din doza folosită la vaccinarea completă”, precizează EMA.
La începutul lui octombrie, EMA a aprobat vaccinarea cu un booster Comirnaty Pfizer-BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani şi vaccinarea cu a treia doză de vaccin Spikevax al Moderna şi Comirnaty al Pfizer-BioNTech a persoanelor a căror imunitate este grav slăbită.