26.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSocialSimularea EN, prezență mare

Simularea EN, prezență mare

Potrivit datelor preliminare transmise de inspectoratele școlare județene, și centralizate de Ministerul Educației, au fost prezenți 124.931 de elevi (90.54% din totalul celor eligibili să susțină proba).

Nu au putut participa 6.120 de elevi din 149 de unități de învățământ, aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori, informează ministerul de resort, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

 

Fraudele la simulare

Potrivit Ministerului Educației, au fost eliminați pentru tentativă de fraudă trei elevi (2 elevi din județul Călărași, respectiv 1 elev din județul Timiș).

Cea mai ridicată rată de participare s-a înregistrat în județul Neamț (96,5%), conform datelor precizate de aceeași sursă.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 2,5% din numărul total de şcoli nu vor putea organiza simularea Evaluării Naţionale în această perioadă.

Șeful Învățământului a precizat că simularea va fi organizată de îndată ce localităţile în care funcţionează aceste şcoli vor ieşi din carantină.

„Astăzi a început simularea pentru examenul de Evaluare Naţională. Din cele 5.576 de şcoli, un număr de 141 de şcoli nu vor putea organiza simularea pentru Evaluarea Naţională, aflându-se în zone carantinate, 2,5% din numărul de şcoli. Numărul elevilor de clasa a VIII-a care sunt aşteptaţi astăzi la simulare este de 144.000. Repet, 2,5% din numărul total de şcoli nu vor putea organiza simularea acum. Conform ordinului de ministru, vor putea organiza simularea de îndată ce ies din carantină localităţile în care funcţionează aceste şcoli”, a declarat Sorin Cîmpeanu, luni, la Palatul Parlamentului.

Ministrul Educaţiei a mai declarat că activităţile remediale vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanţei de primăvară.

„Referitor la ordinul de ministru cu structura anului şcolar, el va fi semnat astăzi. Şcolile nu se închid, pentru că elevii claselor terminale a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a nu vor avea programul modificat. Deci avem 20 de zile de vacanţă, 10 zile pentru sărbătorile pascale catolice, între 2 şi 11 aprilie, şi 10 zile de vacanţă pentru sărbătorile pascale ortodoxe, între 30 aprilie şi 9 mai. Cele două săptămâni de vacanţă suplimentare se pot transforma în zile de şcoală cu prezenţă fizică „, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a explicat că şcolile nu se închid, pentru că „vor funcţiona clasele terminale, chiar dacă predarea se face online”.

„Spun că nu se închid, deoarece, un lucru foarte important, activităţile remediale vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanţei de primăvară”, a mai afirmat Cîmpeanu.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Italia pregătește o revenire spectaculoasă pe banca naționalei! Campionul european din 2020 este din nou favorit

Roberto Mancini este principalul favorit pentru postul de selecționer al Italiei, după criza declanșată în cadrul Federației Italiene de Fotbal.Federația Italiană de Fotbal continuă...

Washingtonul începe revizuirea amplă a trupelor din Europa

SUA cer NATO să treacă de la dependență la responsabilitate proprieStatele Unite au demarat, oficial, analiza amplasării și rolului forțelor militare americane desfășurate în...

Vinicius Junior construiește un adevărat imperiu financiar! Arsenal urmărește atent negocierile cu Real Madrid

Vinicius Junior are 16 contracte importante de sponsorizare, iar situația sa contractuală de la Real Madrid continuă să atragă interesul marilor cluburi din Europa.Vinicius...
Ultima oră
Pe aceeași temă