28.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăInternaționalPremierul Sloveniei a dat startul unui scandal de proporții în UE

Premierul Sloveniei a dat startul unui scandal de proporții în UE

Janez Jansa a postat un comentariu pe Twitter

Premierul Janez Jansa a provocat un scandal uriaș în UE, după ce a postat un mesaj controversat pe contul său de Twitter. Oficialul a postat o imagine în care miluardarul George Soros apare alături de mai mulți europarlamentari. În comentariul său, premierul sloven a susținut că „sunt marionetele lui Soros”.

Imaginea a fost publicată când membri ai Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European se aflau în Slovenia pentru a evalua situaţia statului de drept. Totodată, Jansa a susținut că eurodeputații sunt părtinitori și a întrebat câte vizite primesc președintele Frabței, premierul Olandei sau cancelarul Germaniei.

Postarea premierului sloven a atras critici în rândul oficialilor UE, până la cel mai înalt nivel. Premierul olandez Mark Rutte a reacționat imediat și a taxat postarea ca fiind de „prost gust”. 

„Tweet-ul de prost gust al lui Janez Jansa despre europarlamentari îl condamn în termenii cei mai fermi”, a scris pe Twitter Mark Rutte. „Guvernul tocmai i-a transmis acest sentiment și ambasadorului sloven la Haga”, a adăugat premierul olandez.

De asemenea, președintele Parlamentului European, David Sassoli, a adus termeni duri gestului premierului sloven.

„Atacurile asupra membrilor acestei instituţii sunt şi atacuri asupra cetăţenilor europeni”, a scris Sassoli pe Twitter. „Îi cerem urgent lui (Jansa) să înceteze provocările la adresa membrilor (Parlamentului European)”, a adăugat președintele PE. „O colaborare constructivă cu preşedinţia rotativă a Consiliului se poate baza numai pe încredere reciprocă şi respect”, a mai scris David Sassoli.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Tinerii, tot mai îngrijorați de situația financiară. Majoritatea spun că nu își permit o locuință

Generația Z și Millennials din România resimt mai puternic presiunile financiare decât tinerii din alte țări. Potrivit studiului Deloitte Global Gen Z and Millennial...

PSG cere o sumă uriașă pentru Barcola! Gigantul francez nu renunță ușor la internațional

Paris Saint-Germain a stabilit prețul pentru un eventual transfer al lui Bradley Barcola, după ce negocierile pentru prelungirea contractului nu au ajuns la un...

Pirlo răspunde acuzațiilor care îi blochează numirea! Selecționata Italiei încă își așteaptă antrenorul

Andrea Pirlo a reacționat public după ce numirea sa în funcția de selecționer al Italiei a devenit incertă din cauza controverselor privind legăturile sale...
Ultima oră
Pe aceeași temă