22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zilei125 de ani de la înfiinţarea primei structuri militare fluviale a Forţelor...

125 de ani de la înfiinţarea primei structuri militare fluviale a Forţelor Navale Române

Comandamentul Flotilei Fluviale “Mihail Kogălniceanu” continuă tradiţiile Diviziei de Dunăre şi are în subordine două divizioane de nave de luptă, un divizion de nave sprijin logistic şi un regiment de infanterie marină, structuri cu care este în măsură să desfăşoare acţiuni militare, pe timp de pace sau în caz de agresiune armată, în zona de responsabilitate fluvială şi lagunară a României.

Aniversarea celor 125 de ani va fi marcată printr-o serie de activităţi, care vor fi organizate în portul militar Brăila şi la Biblioteca Judeţeană Brăila, în perioada 01-28 aprilie. Joi, 1 aprilie, va avea loc, în portul militar Brăila, o festivitate militară restrânsă, în cadrul căreia locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Vasile Toader, va decora Drapelul de Luptă al Comandamentului Flotilei Fluviale cu Ordinul “Virtutea Maritimă” în grad de “Cavaler”, cu însemn de pace, pentru militari, distincţie militară conferită de către Preşedintele României, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor importante obţinute, de-a lungul timpului, de către personalul unităţii.

Cu acelaşi prilej aniversar, şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral Mihai Panait, şi comandantul Flotilei Fluviale, contraamiral de flotilă Cornel Rogozan, vor acorda o serie de distincţii militare, medalii şi plachete aniversare persoanelor care au contribuit la afirmarea valorilor militare ale Comandamentului Flotilei Fluviale.

Evenimentul va fi consemnat în istoria modernă a României şi prin medalia aniversară “125 de ani de la înfiinţarea Diviziei de Dunăre”, emisă de către Regia Autonomă Monetăria Statului, într-o ediţie limitată, iar la Biblioteca Judeţeană Brăila, vineri, 2 aprilie, se va deschide pentru public expoziţia “Flotila Fluvială la ceas aniversar”, în care vor fi prezentate medalia aniversară “125 de ani de la înfiinţarea Diviziei de Dunăre” şi o selecţie de documente din colecţia Muzeului Naţional al Marinei Române.

Expoziţia ” Flotila Fluvială la ceas aniversar”, va fi deschisă în perioada 01-28 aprilie, conform programului Bibliotecii Judeţene Brăila, de luni până vineri, orele 11.00-16.00, intrarea fiind gratuită.

Cele mai citite

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...

Gheorghe Dincă, afirmații tulburătoare: “Pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu nu le-am omorât, ci le-am vândut!”

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „Monstrul din Caracal”, încearcă să obțină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare....
Ultima oră
Pe aceeași temă