Simona Halep a avut parte de o cununie ca în basme! Alături de ea și soțul ei au fost nu mai puțin de 300 de persoane care au petrecut până târziu în noapte.
Deși discretă cu viața personală, Simona Halep a dorit să împartă în mediul online imagini de la eveniment.
În fotografii o putem observa pe jucătoarea de tenis așa cum nu am mai văzut-o niciodată! Radiantă și cu zâmbetul până la urechi, Simona Halep a trăit din plin fiecare clipă!
Cununia religioasă și o petrecere, probabil și mai mare, vor avea loc anul viitor.
Simona Halep a respectat întocmai tradițiile aromânilor. Aceasta și partenerul ei au organizat o petrecere de logodnă spre finalul lui iulie, la câteva săptămâni de la cererea în căsătorie.
Tradiția aromână spune că mirele și mireasa au parte de o petrecere a logodnei lor și anterior evenimentului mare o nuntă a fetei și una a băiatului. Se pare că Simona Halep și Toni Iuruc păstrează o parte dintre aceste tradiții, iar petrecerea cu fast nu a lipsit.
Simona Halep (29 de ani) a luat în urma cununiei și numele Iuruc. Simona Halep și Toni Iuruc au o relaţie din 2019, iar în vară s-au logodit în cadrul unei ceremonii restrânse.