18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăProgram-pilot pentru introducerea facturilor electronice

Program-pilot pentru introducerea facturilor electronice

Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, va implementa, din septembrie, în cadrul unui program-pilot, un sistem de facturare electronică ce va permite încărcarea, stocarea şi descărcarea facturilor emise de către agenţii economici în relaţie cu instituţiile publice, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

„Proiectul “E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică” a fost demarat în luna martie 2020 de către Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea eficientizării colectării impozitelor şi taxelor, vizând în principal îmbunătăţirea şi consolidarea gradului de colectare a TVA şi prevenirea/combaterea evaziunii fiscale (…) România a adoptat în data de 8 septembrie 2020 Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, lege care a transpus în legislaţia naţională Directiva 2014/55/EU privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice. Astfel, începând din luna septembrie 2021, Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, va implementa, în cadrul unui program pilot, un sistem de facturare electronică ce va permite încărcarea, stocarea şi descărcarea facturilor emise de agenţii economici în relaţie cu instituţiile publice, pentru operaţionalizarea cadrului normativ prevăzut de Directiva 2014/55/UE privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice”, subliniază reprezentanţii de la Ministerul Finanţelor.

Decizia de dezvoltare a proiectului de facturare electronică în România a fost luată după analizarea modului în care Italia a aplicat facturarea electronică generalizată atât pe relaţia Business to Government (B2G), cât şi pe relaţia Business to Business (B2B).

„Menţionăm că programul pilot de implementare a unui sistem de facturare electronică pe relaţia Business to Goverment (B2G), va pune bazele extinderii platformei pentru dezvoltări ulterioare şi va asigura know-how-ul necesar dezvoltării sistemului generalizat de facturare electronică pe relaţia Business to Business (B2B)”, notează ministerul de resort.

În viziunea Ministerului Finanţelor, digitalizarea este un fenomen vizibil cu puternice implicaţii în domeniul economic, cu o evoluţie extrem de rapidă ce creează noi oportunităţi pentru mediul de afaceri în relaţiile comerciale şi generează creşterea conectării şi interacţiunii cu instituţiile publice, “sens în care este necesară redefinirea proceselor şi folosirea tehnologiei cu luarea în considerare a principalilor factori determinanţi, precum: transmiterea, recepţionarea şi analizarea în timp real a datelor, procesarea unor volume mari de date, crearea de noi servicii în spaţiul public care să aducă plus valoare în activitatea mediului de afaceri”.

„(…) la nivelul Uniunii Europene, combaterea fraudei şi evaziunii fiscale este un obiectiv prioritar, iar atingerea acestui obiectiv se urmăreşte atât la nivel comunitar prin adoptarea de măsuri comune, aplicabile tuturor statelor membre, cât şi la nivel naţional, fiecărui stat membru revenindu-i obligaţia de a lua măsuri în vederea întăririi capacităţii administrative şi a creşterii gradului de colectare a impozitelor şi taxelor”, se arată în comunicatul citat.

Citește și: INS: Cifra de afaceri din industrie, în termeni nominali, a crescut cu 23,9% în primele şapte luni

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă