16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialEvenimentPandemia se agravează lângă București. Trei localități din Ilfov adoptă măsuri suplimentare

Pandemia se agravează lângă București. Trei localități din Ilfov adoptă măsuri suplimentare

Pandemia se agravează lângă București. Trei localități din județul Ilfov adoptă măsuri suplimentare de protecție.

Aceste măsuri se aplică începând de marți, 14 septembrie 2021. Decizia a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov. Măsurile se aplică începând de marţi în localităţile Berceni, Bragadiru şi Voluntari.

În aceste localități, incidenţa Covid cumulată la 14 zile a ajuns la 2,24, 2,30 şi respectiv 2,08 la mia de locuitori. Din aceste trei localități, foarte mulți oameni lucrează sau merg zilnic la școală în municipiul București.

Pandemia se agravează lângă București

Aici, în spaţii publice, magazine, pieţe, staţii și vehicule de transport în comun, precum şi la muncă, masca devine obligatorie.

Masca devine obligatorie și pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru. Se știe că școlile și-au deschis cursurile în format fizic, începând de luni, 13 septembrie.

Activităţile recreative şi sportive în aer liber sunt permise cu cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.

Evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive) pot avea cel mult 150 de participanți în exterior sau cel mult 100 în interior. La stabilirea numărului de persoane nu sunt luate în calcul cele cu vârsta mai mică de 16 ani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...
Ultima oră
Pe aceeași temă