27 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăPoliticăOrban explică de ce alianțele de dreapta nu au funcționat: „Și-a băgat...

Orban explică de ce alianțele de dreapta nu au funcționat: „Și-a băgat dracul coada”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a explicat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, de ce alianțele de dreapta nu funcţionează şi apar disensiuni.

„Întotdeauna dracul şi-a băgat coada în structurile de guvernare de dreapta, care în general au fost pe alianţă. În timp ce PSD a guvernat aproape singur sau a avut diferite partiduleţe satelit, întotdeauna pe dreapta a fost Convenţia Democratică, în 97-2000, cu mai multe partide: PNŢCD – PNL – PD, după aceea a fost şi Alianţa DA care a presupus şi UDMR şi PC, soluţie imorală, dacă vă aduceţi aminte, pentru formarea majorităţii. Din păcate, fostul Partid Comunist, care a îmbrăcat mai multe haine – FSN, FDSN, PDSR, PSD – a avut o strategie perversă, dar foarte eficientă, de a-şi menţine un electorat foarte larg tocmai din acei oameni cărora le-a refuzat dreptul la civilizaţie, la dezvoltare, la un nivel de viaţă decentă, pe care i-a ţinut în sărăcie tocmai pentru a-i putea manipula şi pentru a le putea obţine votul. Despre asta este vorba”, a răspuns Ludovic Orban, întrebat de ce alianțele de dreapta nu merg.

El a menţionat totodată că, „în timp ce formaţiunile de dreapta au trebuit să facă alianţe destul de dificile în momentul în care au ajuns la guvernare, de regulă avatarurile Partidului Comunist au guvernat din poziţie dominantă”.

Întrebat de jurnalişti cine este „dracul care îşi bagă coada” în guvernarea românească de dreapta, liderul PNL a replicat: „Stânga”.

Citește și: PNL este într-o stare critică. Ce soluții oferă Orban pentru depășirea impasului

Cele mai citite

Nicușor Dan a promulgat legile privind piața carburanților și prelungirea TVA-ului redus la locuințe

Președintele Nicușor Dan a promulgat marți două acte normative pe care le consideră importante pentru stabilitatea economică și protejarea veniturilor românilor. Legile vizează măsuri...

Bărbat cercetat penal după ce ar fi încercat să fure bani din cutia milei a capelei de la Aeroportul Brașov-Ghimbav

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce ar fi încercat să ia bani din cutia milei aflată în capela Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav....

Prețurile din industrie au urcat cu aproape 13% într-un an. Energia și produsele petroliere conduc scumpirile

Cele mai mari majorări fiind înregistrate în sectorul energetic și în industria de prelucrare a țițeiuluiPrețurile producției industriale au înregistrat o nouă creștere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă