Talibanii au de gând să instaleze noul guvern, pe 11 septembrie, adică la 20 de ani de la atacurile teroriste SUA, scrie observatornews.
Deliberările au început deja, iar răspunsul final va fi dat în curând, potrivit surselor. ”Ne-am îngrijorat de modul în care suntem tratați de către Departamentul de Stat al SUA. Nu vrem să jenăm SUA, dar este o zi mare și pentru noi. De asemenea, ne simțim jenați când ministrul nostru de interne se află pe lista lor de sancțiuni”, a declarat o sursă talibană.
Conform rapoartelor, aceştia au invitat China, Rusia, Iran, Turcia și Qatar la ceremonia inaugurală pentru a deschide calea către noua politică externă a Afganistanului.
Între timp, talibanii vor ca membrii rețelei Haqqani, care a devenit cel mai puternic grup din noul guvern extremist din Afganistan, să fie eliminați de pe lista sancțiunilor SUA, au declarat joi surse pentru CNN-News18.
SURSA: OBSERVATORNEWS.