25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGalaţi: Senatorul Nicolae Marin a demisionat din PSD

Galaţi: Senatorul Nicolae Marin a demisionat din PSD

“Într-o democraţie sănătoasă, dezbaterea şi competiţia sunt încurajate pentru că aduc progres. Constat că dezbaterile provocate de mine în ultima perioadă în PSD Galaţi au deranjat şi am fost izolat. Pentru binele tuturor, am hotărât să renunţ la calitatea de membru PSD şi de chestor al Senatului şi voi activa ca senator independent până când mă voi implica într-un alt proiect politic. Le mulţumesc celor care susţin demersul meu chiar dacă n-au avut curajul să vorbească, deocamdată, în public”, a precizat Marin.

Nicolae Marin a candidat pe 2 august, la Conferinţa judeţeană de alegeri, pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi, unde a obţinut 49 de voturi, fiind învins de europarlamentarul Dan Nica, care a obţinut 334 de voturi. În discursul de candidatură, Marin a criticat activitatea lui Dan Nica, dar şi a altor membri aflaţi în conducerea PSD Galaţi, solicitând ca aceştia să facă un pas în spate.

Nicolae Marin este la al doilea mandat de senator.

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă