12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăTomac: Rusia ne sfidează şi îi umileşte din nou pe români

Tomac: Rusia ne sfidează şi îi umileşte din nou pe români

”Acum 80 de ani, la Moscova, se semna Pactul Ribbentrop-Molotov, o înţelegere între nazişti şi sovietici îndreptată împotriva României, ţărilor Baltice şi a Poloniei. Abia astăzi, la 80 de ani de la semnarea acestei înţelegeri criminale, Kremlinul a recunoscut oficial şi a prezentat documentul care demonstrează complicitatea lui Stalin la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial prin această înţelegere cu Hitler. În plus, într-un gest sfidător la adresa României, ministrul Apărării din Federaţia Rusă, Serghei Şoigu, se va afla astăzi la Chişinău pentru a serba “eliberarea” Basarabiei. În timp ce în ţările baltice astăzi este zi de doliu şi cetăţenii Estoniei, Letoniei şi Lituaniei îşi comemorează victimele represiunilor staliniste, în România nimeni nu a aprins măcar o lumânare în memoria a sute de mii de cetăţeni români nevinovaţi, omorâţi după anexarea teritoriilor româneşti în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Nici Preşedintele, nici reprezentanţii Guvernului sau ai Parlamentului”, afirmă Tomac, adăugând că ”nu putem construi un viitor sănătos dacă uităm prea uşor cele mai tragice clipe din istoria deloc îndepărtată a naţiunii noastre”.

El susţine că este o chestiune ce ţine de demnitatea statului român.

”Rusia ne sfidează şi îi umileşte din nou pe români, iar România, prin decidenţii săi de astăzi, a luat poziţia înţeleptului care nu vede şi nu aude!”, conchide liderul PMP.

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă