15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieExporturile Germaniei, aflată în pragul recesiunii, s-au prăbuşit

Exporturile Germaniei, aflată în pragul recesiunii, s-au prăbuşit

Astfel s-a ajuns la o contracţie a PIB-ului, a doua pe anul acesta, conform Bloomberg. Exporturile Germaniei s-au prăbuşit în al doilea trimestru din acest an, ceea ce a împins cea mai mare economie din Europa în pragul recesiunii în T2 2019, potrivit Bloomberg.

Comerţul global slăbit şi încetinirea industriei auto târăsc Germania în pragul unei recesiuni care ar putea avea repercursiuni grave pentru întreaga economie din zona euro.

Încrederea scăzută în mediul de business şi avertismentele lansate de cele mai mari companii din ţară adâncesc îngrijorările cu privire la perspectivele economice şi pun din ce în ce mai multă presiune pe cancelarul german Angela Merkel, căreia i se solicită un program de stimuli fiscali, conform Mediafax.

 

Unde de şoc de la politica SUA

Undele de şoc generate de conflictul comercial iniţiat de SUA ar putea să se intensifice în curând. Preşedintele american Donald Trump a avertizat luna această din nou că va impune tarife pe importurile de maşini din Europa şi a etichetate Uniunea Europeană ca fiind „mai rea decât China”.

Într-o încercare de a împrăştia presiunile, Merkel a anunţat că vrea ca blocul european să înceapă discuţiile comerciale cu SUA.

Contracţia de PIB de 0,1% în al doilea trimestru a fost în linie cu estimările iniţiale. Comerţul net şi-a redus contribuţia la PIB cu 0,5%. Sectorul de construcţii a scăzut după o creştere puternică la începutul anului, iar investiţiile s-au contractat uşor.

Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă