În vârstă de 84 de ani, Michiko va fi internată sâmbătă în spital pentru a fi operată. În luna iulie, în urma unei ecografii, medicii au descoperit un nodul la sânul său stâng, iar diagnosticul de cancer a fost confirmat după ce a fost efectuată o biopsie pe 2 august.
Fosta împărăteasă s-a deplasat pentru odihnă la Karuizawa, în Prefectura Nagano, şi la Kusatsu, în Prefectura Gunma, la sfârşitul lunii trecute, alături de soţul ei, fostul împărat Akihito, care a abdicat la sfârşitul lunii aprilie.
Ea a pierdut în greutate din cauza stresului şi a unui program aglomerat ca urma a succesiunii imperiale. În iunie, fosta împărăteasă a fost supusă unei operaţii de cataractă la ambii ochi şi a fost diagnosticată cu anomalii ale valvei cardiace – afecţiunea fiind în continuare monitorizată.
Fostul împărat Akihito a devenit primul monarh japonez care a abdicat în circa două secole, punând capăt erei Heisei, care s-a întins pe durata domniei sale de 30 de ani. Fiul său mai mare, împăratul Naruhito, a urcat pe Tronul Crizantemei la 1 mai.