24.1 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăTechNASA: Un asteroid care rivalizează cele mai mariclădiri din lume va trece...

NASA: Un asteroid care rivalizează cele mai mariclădiri din lume va trece pe lângă Terra

Asteroidul 2000 QW7 are un diametru estimat între 290 şi 650 de metri, fiind probabil mai mare decât celebra Empire State Building (381 metri) şi puţin mai mic decât cea mai înaltă clădire din lume, turnul Burj Khalifa din Dubai (828 metri).

Conform Centrului pentru Studierea Obiectelor din apropierea Pământului (Center for Near Earth Object Studies – CNEOS), acest asteroid va trece pe lângă Pământ la 14 septembrie.

Astronomii asigură că nu există pericol de ciocnire cu Terra, pentru că asteroidul va trece cu o viteză foarte mare – în jur de 23.100 km/h – şi la o distanţă de 0,03 unităţi astronomice (1 unitate astronomică este egală cu distanţa medie de la Soare la Pământ, adică 150 de milioane de kilometri). În kilometri, distanţa la care va trece acest asteroid este de 5,3 milioane de kilometri, adică de aproape 14 ori distanţa dintre Pământ şi Lună.

Cu toate acestea, asteroidul 2000 QW7 este inclus în categoria obiectelor din apropierea Pământului (near-Earth objects), la fel ca orice alt obiect cosmic care trece la o distanţă egală sau mai mică de 1,3 unităţi astronomice.

La fel ca toate obiectele din Sistemul Solar, asteroidul 2000 QW7 se află pe o orbită în jurul Soarelui. Această orbită îl aduce din când în când în apropierea relativă a Pământului. Cel mai recent, 2000 QW7 s-a apropiat de planeta noastră pe 1 septembrie 2000. După ce se va apropia din nou la 14 septembrie, asteroidul 2000 QW7 va reveni în proximitatea Terrei pe 19 octombrie 2038.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă, realeasă la conducerea S.O.S. România

Partidul își propune 25% la parlamentare și o nouă candidatură la prezidențialeEuroparlamentarul Diana Șoșoacă a fost realeasă în funcția de președinte al Partidului S.O.S....

Accident grav în Bucegi: Patru alpiniști au căzut în gol, după cedarea corzilor. Unul este în stare critică

Autoritățile au mobilizat mai multe echipaje medicale, trei elicoptere SMURD și un elicopter Black HawkPatru alpiniști au fost implicați într-un accident grav în Masivul...

Siegfried Mureșan: România a ajuns peste media UE la absorbția fondurilor europene

Siegfried Mureșan a susținut că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe stimularea consumului prin cheltuieli publice, ci pe investiții și pe sprijinirea mediului...
Ultima oră
Pe aceeași temă