31.8 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăInternaționalCipru - Incendiu forestier devastator în sudul țării

Cipru – Incendiu forestier devastator în sudul țării

Trupurile carbonizate au fost descoperite în apropierea satului Odos, în districtul Larnaca (sud), a declarat ministrul de interne Nicos Nouris.

Autorităţile încearcă să identifice identitatea victimelor, a spus el, adăugând că ar putea fi vorba despre patru cetăţeni egipteni daţi dispăruţi sâmbătă.

Potrivit ziarului Phileleftheros, cadavrele au fost găsite la o distanţă de 400 de metri de vehiculul lor, de asemenea carbonizat.

Situat în sud-estul bazinului mediteranean, Cipru se confruntă cu incendii forestiere frecvente în perioada lungă de secetă din sezonul estival, care se întinde din iunie până în octombrie, afectat de temperaturi caniculare.

Incendiul care a izbucnit sâmbătă la nord de oraşul port Limassol a fost descris de autorităţi ca fiind unul dintre cele mai grave din istoria recentă, provocând distrugeri importante pe flancul sudic al masivului Troodos, principalul plămân verde al Ciprului.

Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a declarat pe Twitter că incendiul de proporţii din regiunea montană Troodos este „cel mai grav” izbucnit pe insulă în ultimele decenii, referindu-se la o „tragedie”.

„Este o tragedie. Cel mai grav din 1974 „, a scris Nicos Anastasiades. „S-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti, au fost distruse proprietăţi, terenuri şi păduri. Guvernul va ajuta imediat victimele şi rudele lor”, a adăugat el în legătură cu incendiul forestier izbucnit sâmbătă, soldat cu moartea a patru persoane.

Confruntate cu amploarea dezastrului, autorităţile cipriote au lansat sâmbătă seara un apel pentru ajutor internaţional, relatează Agerpres.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...

Peste un miliard de euro, investit în apărare. MApN cumpără 12 elicoptere și 12 radare de supraveghere

Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin Direcția Generală pentru Armamente, a semnat două ordine de achiziție în cadrul Programului SAFE, în valoare de peste un...

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...
Ultima oră
Pe aceeași temă