22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSportCelebra jucătoare de tenis Garbiñe Muguruza a venit în România

Celebra jucătoare de tenis Garbiñe Muguruza a venit în România

Celebra jucătoare de tenis Garbiñe Muguruza (Spania) a anunțat pe internet că a venit în vacanță în România.

Potrivit acestui mesaj, Garbiñe Muguruza (27 de ani) a vizitat câteva obiective turistice din Transilvania, printre care s-au numărat Peştera Dâmbovicioara şi Parcul Naţional Piatra Craiului, declarându-se încântată de ceea ce a văzut acolo.

Muguruza este acum pe locul 12 WTA și a venit în vacanţa în România după ce a fost eliminată în turul 3 al turneului de la Wimbledon.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...

Macron, despre incendiile devastatoare din Franța: Cea mai gravă criză de la Al Doilea Război Mondial

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a descris incendiile de vegetație care afectează regiunea Gironde drept cea mai gravă situație cu care țara s-a confruntat de...

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă