Educația consumatorului este cel mai important aspect pentru reducerea risipei alimentare, care se adâncește tot mai mult și devine tot mai frecventă. În plus, este essential să știm să citim și să înțelegem informațiile de pe etichetele alimentelor, după cum a declarat directorul Asociației Naționale pentruProtecția Consumatorului (ANPC), într-un interviu acordat cotidianului național „România Liberă”.
RL: La ce trebuie să fim atenți prima dată când ajungem la rafturile produselor alimentare?Ce trebuie să primeze?
Paul Anghel, ANPC: În primul rând, consumatorii trebuie să aleagă locurile autorizate. Odată aflați în fața rafturilor, aceștia trebuie să verifice caracteristicile produselor, respectiv: miros, culoare, aspect, să refuze alimentele alterate. De asemenea, este necesară verificarea termenului de valabilitate. Eticheta oferă informații valoroase, despre conținutul caloric, cantitatea de grăsimi, zahăr și sare. De asemenea, sunt avertizări, în cazul produselor care conțin alergeni.
RL: Când expiră, de fapt, alimentele? Mai pot fi consumate ulterior?
ANPC: Conform normativelor UE, valabilitatea alimentelor comercializate se traduce prin două formulări: prima, “a se consuma de preferință înainte de” – indică data după care alimentele respective își pierd o parte din prospețime, dar nu devin periculoase, ca făina, orezul, pastele, biscuiții, uleiul, a, dar și alimentele cumpărate în stare congelată. Cea de-a doua, “a se consuma până la” – practica a demonstrat că alimentele inscripționate astfel pot fi consumate și după această dată, dacă nu prezintă modificări de aspect, miros, gust, culoare, consistentă, dar nu trebuie să facem abuz. În cazul laptelui și ouălelor dată expirării este strictă.
RL: Cât de multe alimente ajung la coșul de gunoi? Există vreo strategie să putem economisi bani?
ANPC: Peste 80% din români declară că aruncă mâncare, potrivit unui studiu efectuat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj Napoca. Pentru a diminua risipa alimentară, este importantă educarea consumatorului. Ar trebui să mergem la cumpărături cu o listă făcută în prealabil. Dincolo de intervenția autorităților prin reglementări concrete, soluționarea problemei risipei alimentare ar trebui să ne preocupe pe fiecare dintre noi, de la cetățeni, până la retaileri.
RL: Este nevoie de educație mai intensă pentru a ști să facem corect cumpărăturile?
ANPC: Este nevoie de informare susținută a consumatorilor, prin intermediul autorităților publice, asociații de consumatori, școală, pe toate canalele disponibile, astfel încât aceștia să facă corect cumpărăturile. Întrucât legislația de protecție a consumatorilor este în continuă schimbare, un rol important îl are ANPC, care transpune legislația și oferă informații utile pe toate canalele.
RL: Ce facem cu dublu standard?
ANPC: Referitor la dublu standard, Directiva 2161/2019 (Directiva Omnibus) stabilește practica comercială înșelătoare a unui bun într-un stat membru, ca fiind identic cu cel comercializat în alt/alte state membre, cu toate că prezintă caracteristici si compoziție diferite. De exemplu, în cazul în care legislația națională a unui stat interzice folosirea zahărului în sucuri, este firesc ca un producător internațional să modifice rețeta pentru produsele destinate statului membru X, fără zahăr, folosind alt tip de îndulcitor. Directiva Omnibus se aplică în toate statele membre din 28 mai 2022. Începând cu această dată, fiecare caz în parte, susceptibil de “standard dublu”, va fi evaluat de organele de control împuternicite ale ANPC. Pentru nerespectarea prevederii referitoare la “dublu standard”, amenzile pot ajunge la 4% din cifra de afaceri anuală a companiei sau cel puțin 2 milioane de euro. Politica de prețuri nu intră în aria de competență a ANPC.