Marea Britanie va colabora cu guvernul Afganistanului, chiar dacă acest guvern va ajunge să fie format din talibani, a declarat ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, citat de agențiile internaționale de presă.
Declarația ministrului Ben Wallace intervine în momentul în care SUA și NATO și-au retras aproape integral trupele din Afganistan, iar drept consecință, talibanii sunt în ofensivă împotriva actualului guvern de la Kabul – care fusese susținut de statele occidentale.
Potrivit ministrului britanic al Apărării, chiar dacă se va ajunge ca talibanii să alcătuiască în Afganistan un guvern, “guvernul Regatului Unit va interacţiona cu el”.