4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDRPCIV: Aproximativ 30.000 de vehicule înmatriculate, în prima jumătate a lunii iulie

DRPCIV: Aproximativ 30.000 de vehicule înmatriculate, în prima jumătate a lunii iulie

Aproape 30.000 de vehicule au fost înmatriculate în România, în prima jumătate a lunii iulie, din care 20.461 de unităţi încadrate în categoria ”second hand”, relevă datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), publicate recent.

Conform statisticii oficiale, în intervalul analizat, din totalul celor 9.291 de vehicule noi înregistrate, 6.755 sunt autoturisme.

Cele mai multe autoturisme noi înmatriculate, în prima parte a lunii iulie, în funcţie de marcă, au fost: Dacia – cu 1.836 de unităţi, Toyota (537), Hyundai (516), Volkswagen (515), Skoda (502), Ford (408), Suzuki (401), Renault (335), Peugeot (194), BMW (152), Fiat (126), Citroen (110) şi Audi (88).

La polul opus se află: Jaguar şi Porsche – cu câte nouă unităţi, Lexus (7), Alfa Romeo şi Ferrari (câte 4 exemplare), Aston Martin, Bentley, DS, Maserati şi Tesla (câte două exemplare), smart şi Subaru (câte o unitate).

Luna trecută, puţin peste 14.000 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România, în creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, potrivit DRPCIV.

Astfel, din acest total, 11.853 au fost autoturisme noi, a căror creştere faţă de luna iunie din anul anterior este de 16,7%. Cu toate acestea, pe ansamblul primelor şase luni din 2021, autoturismele noi au consemnat o scădere generală de 3,9%.

Pe de altă parte, autoturismele rulate, cu cele 199.555 unităţi înmatriculate în perioada ianuarie – iunie 2021, au înregistrat un salt de 10% comparativ cu intervalul similar din 2020.

Cele mai citite

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...

Zgomotul misterios. „The Hum” afectează aproximativ 2% din populația globală

"The Hum" este un sunet misterios de frecvență joasă care afectează aproximativ 2% din populația globală. https://www.youtube.com/watch?v=WuSdzxhWpU0 Zgomotul misterios: "The Hum" Recent, acest fenomen a...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...
Ultima oră
Pe aceeași temă