15.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialO femeie din Vaslui a născut acasă

O femeie din Vaslui a născut acasă

O femeie din județul Vaslui a născut acasă, după ce nașterea s-a declanșat înainte ca femeia să fie preluată de un elicopter SMURD, relatează Mediafax.

Unul din cele două elicoptere SMURD din Iași care au făcut, marţi, mai multe intervenţii în județele Vaslui și Bacău, unde drumurile au fost blocate și ambulanțele locale nu au putut ajunge, a fost solicitat şi în localitatea Ciocani, pentru a transporta o gravidă la Maternitatea "Cuza-Vodă“ din Iași.

Întrucât naşterea s-a declanșat înainte ca femeia să fie urcată în elicopter, echipajul medical aflat la faţa locului a asistat-o pe gravidă, la naştere intervenind şi și prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, de la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iași.

"Am aterizat în apropierea casei unei femei care se afla în cursul unei nașteri naturale. Am asistat la finalizarea nașterii, pe mamă am ajutat-o pentru extragerea placentei și apoi am preluat ambii pacienți. Este un micuț de sex masculin, cu stare generală bună, sperăm într-o evoluție favorabilă, chiar dacă este vorba despre o naștere la domiciliu în condiții grele de iarnă“, a declarat, marți, prof.dr. Diana Cimpoeșu.

Elicpterele SMURD de la Iaşi au mai intervenit la Mironeasa, unde un bebeluș de două luni care avea bronșolită şi dificultăţi în respiraţie a fost preluat și dus la Maternitatea "Cuza Vodă“, la aceeaşi unitate spitalicească fiind dusă şi o gravidă care avea tulburări de coagulare.

De asemenea, o altă tânără de 20 de ani, însărcinată, a fost adusă la spital, în Iaşi, cu elicopterul SMURD, din localitatea ieşeană Fântânele, comuna Focuri.

"Cu elicopterul mare, MI 8, am fost la Podu Turcului, Bacău, de unde am preluat trei pacienți: o gravidă, un pacient de 65 de ani cu accident vascular cerebral, hemiplegie și un pacient de 79 de ani cu abdomen acut chirurgical, pe care i-am transferat la Bacău, fiind preluați de Serviciul de Ambulanță Bacău pe aeroport, pentru internare în spitalul județean“, a mai spus prof.dr. Diana Cimpoeșu.

Cele mai citite

Anca Todoni, calificare remarcabilă pe tabloul principal de la Australian Open! Premiu uriaș la doar 20 de ani

Anca Todoni, una dintre cele mai promițătoare jucătoare de tenis din România, a reușit să se califice pentru prima dată în carieră pe tabloul...

Eșarfele și cultura: cum sunt purtate eșarfele în diferite colțuri ale lumii

Eșarfele sunt mult mai mult decât simple accesorii vestimentare; ele reprezintă simboluri culturale, tradiții și identități naționale în diverse colțuri ale lumii. De-a...

ANM avertizează: ploi, ninsori și viscol în următoarele zile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare privind condiții meteo dificile începând de vineri, 10 ianuarie, ora 06:00, până sâmbătă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă