12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAmbulanţa Bucureşti, solicitată la alte peste 250 de afecţiuni digestive şi 10...

Ambulanţa Bucureşti, solicitată la alte peste 250 de afecţiuni digestive şi 10 tentative de suicid

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) a fost solicitat, în ultimele 24 de ore, la alte peste 250 de cazuri afecţiuni digestive şi 150 de afecţiuni cardiace, precum şi la 10 tentative de suicid, obişnuite în perioada sărbătorilor.

În total, la SABI au fost în ultimele 24 de ore 1.317 solicitări, între care 649 de urgenţe, a declarat pentru Mediafax managerul SABI, Alis Grasu.

Printre cazurile la care s-a intervenit, au fost 250 cu probleme digestive, 150 de afecţiuni cardiace, patru accidente auto, patru naşteri şi 10 tentative de suicid.

Anterior, începând din dimineaţa zilei de Crăciun şi până vineri la ora 8.00, au fost 1.267 de solicitări, cu 677 de urgenţe. "Din totalul urgenţelor aproape o treime, adică 200 au fost pentru afecţiuni digestive şi 21 intoxicaţii cu alcool. Din păcate, s-a dovedit că oamenii nu ne-au ascultat sfaturile", a spus Alis Grasu.

Printre solicitările din prima zi şi noapte de Crăciun, au fost şi 29 pentru afecţiuni psihiatrice, precum depresia, şi tentative de suicid.

Tot în acest interval, au fost întregistrate cinci naşteri, nouă accidente rutiere şi tot atâtea leşinuri în locuri publice.

Managerul SABI a făcut din nou apel la oameni să se bucure de sărbători fără să ignore avertismentele privind excesul de mâncare şi de băutură.

"Sărăbtorile din această perioadă se prelungesc până în 7 ianuarie. Oamenii se pot bucura din plin de această perioadă dacă nu vor uita că nu trebuie să mănânce o dată cât pentru trei zile. Se poate mânca puţin din fiecare fel cu multe fructe şi legume. Este indicată mâncarea tradiţională cu moderaţie, fără completări de tipul alune, cipsuri sau alte alimente grele. De asemenea, băutura cu măsură şi chiar un digestiv, ceai sau cafea, la sfârşitul mesei. În plus, recomand plimbări în aer liber", a mai spus medicul, completând că persoanele suferinde trebuie să respecte cu strciteţe recomandările medicului curant.

Cele mai citite

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă