4.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Până când mai avem carburanţi ieftini?

Până când mai avem carburanţi ieftini?

Tarifele ar putea scădea în continuare în următoarele luni, în condiţiile în care preţul petrolului Brent a coborât sub un nivel neatins din mai 2009. Preţul carburanţilor a coborât în România la niveluri de neimaginat, urmare a faptului că preţul petrolului a coborât până la un nivel ce nu a mai fost atins din perioada de vârf a crizei financiare.

Faţă de 30 iunie 2014, benzina era la jumătatea lunii trecute cu 16,54% mai ieftină. Astfel, preţul litrului a coborât de la 6,34 lei, nivel înregistrat la finele lunii iunie, la 5,29 lei la jumătatea lunii decembrie. În Austria, ţara de unde provine OMV, compania-mamă a Petrom, ieftinirea a fost de 14,86%, iar media UE 28 s-a situat la 13,21%. Similar, motorina a înregistrat în perioada menţionată ieftiniri de 12,84% în România, 11,44% în Austria şi de 11,82% în UE 28.

Micşorările de preţuri au continuat şi după jumătatea lunii decembrie. Ieri, la staţia de pe strada Lucreţiu Pătraşcanu din Capitală, un litru de benzină costa 5,24 lei, informează Zf.ro. Aceasta ar reprezenta o scădere cu 18% faţă de 1 iulie 2014. La motorină scăderea nu a fost la fel de abruptă, astfel că de la un maxim de 6,33 lei, ieri litrul de motorină mai costa 5,38 lei, cu 15% mai puţin, potrivit datelor de pe site-ul Petrom.

 

Jocul global al producției

 

Motivul ieftiniriii carburanţilor este scăderea cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului. Dacă la finele lunii iunie, barilul de ţiţei Brent depăşise 110 dolari, acesta a coborât ieri la 54,72 dolari, potrivit Bloomberg. Acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat după mai 2009, punct de vârf al crizei financiare. Sunt însă două întrebări fundamentale. Ce anume a cauzat scăderea cotaţiilor la ţiţei? Cât vor dura aceste evoluţii? Unul dintre factorii ce a dus la scăderea preţurilor în ultima perioadă a fost creşterea producţiei. O lege economică spune că atunci când valoarea de piaţă a unui bun scade, scade şi producţia acestuia căci producerea bunului nu mai aduce acelaşi profit. În cazul de faţă, însă, comportamentele sunt inverse. Cum o bună parte dintre state, precum Rusia sau Venezuela se bazează pe veniturile din vânzarea ţiţeiului, acestea cresc producţia încercând să compenseze pierderile de venituri, cauzate de scăderea preţurilor.

În luna decembrie, Rusia a produs 10,66 milioane de barili de petrol pe zi, înregistrând cel mai ridicat nivel al producţiei de la destrămarea Uniunii Sovietice până în prezent. În 2014, producţia medie de petrol în Rusia a urcat cu 0,7% faţă de 2013, la 10,58 milioane de barili pe zi, marcând un alt record post-sovietic. Un reprezentant al ministerului Petrolului din Irak a anunţat că al doilea mare producător al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) vrea să crească exporturile de petrol în luna ianuarie la un nivel-record de 3,3 milioane de barili pe zi. În luna decembrie, Irak a exportat 2,94 de milioane de barili pe zi.

Acestor cantităţi li s-a adăugat petrolul de şist produs în Statele Unite. Acesta nu merge la export, dar asigură în bună măsură cererea internă, scăzând presiunea pe pieţele globale. Performanţele modeste ale economiei mondiale şi tehnologiile eficiente energetic au dus de asemenea la micşorarea cererii de ţiţei. Experţii ruși cred sau poate doar speră în revenirea preţurilor la ţiţei. Economiştii români nu cred într-o menţinere pe termen lung a preţurilor scăzute la carburanţi. “Să ne bucurăm de această scădere a preţului combustibilului, cât va dura ea, dar nu cred că va fi permanentă sau pe o perioadă lungă de timp. S-ar putea să existe o revenire în 2015, în primele 6 luni, fie mai târziu”, arăta recent economistul Aurelian Dochia.  

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Horoscop 27 noiembrie 2024. O zi bună pentru comunicare și idei noi pentru gemeni

Horoscp 27 noiembrie 2024. Horoscopul zilei vine cu vibrații puternice și oportunități de transformare. Energia cosmică favorizează introspecția și planurile pe termen lung, în...

EFOR cere verificarea finanțării nedeclarate a candidatului independent Călin Georgescu

EFOR atrage atenția că o finanțare nedeclarată, poate submina corectitudinea procesului electoral și poate reprezenta un precedent periculos pentru democrația din România Expert Forum (EFOR)...

Focar de pestă a rumegătoarelor mici, confirmat în Bulgaria. Proprietarii au ascuns boala

Agenția Bulgară pentru Siguranța Alimentelor (BABH) a anunțat confirmarea unui focar de pestă a rumegătoarelor mici în orașul Velingrad, regiunea Pazardjik. Este primul caz...
Ultima oră
Pe aceeași temă