2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDeputatul Dănuț Culețu, trimis în judecată

Deputatul Dănuț Culețu, trimis în judecată

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa l-a trimis în judecată pe deputatul Dănuț Culețu sub acuzația de abuz în serviciu. Culețu va fi judecat în stare de libertate pentru fapte din perioada în care a fost prefect de Constanța.

Redăm, mai jos, comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

CULEŢU DĂNUŢ, la data faptelor prefect al judeţului Constanţa, preşedinte al Comisiei Judeţene de Fond Funciar Constanţa, în prezent deputat în Parlamentul României, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

MITROI FLORIN, primar al comunei Valu lui Traian şi preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

GHEŢU GABRIEL, la data faptelor şef al Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă la Administraţia Domeniilor Statului – Reprezentanţa Teritorială Constanţa pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

SPONTE STERE, la data faptelor director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa şi de membru în Comisia Judeţeană de Fond Funciar Constanţa pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

GĂGEATU TITUS, la data faptelor consilier în cadrul Compartimentului Urmărirea Actelor cu Caracter Reparatoriu – Direcţia Verificarea Legalităţii, a Aplicării Actelor Normative şi Contencios Administrativ din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Culeţu Dănuţ, în calitate de preşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar Constanţa, prin încălcarea dispoziţiilor legale, la data de 27 septembrie 2006, a propus şi a determinat adoptarea unei hotărâri, de către comisia menționată (hotărârea nr. 574/27.09.2006), fără a o supune la vot, validând, în mod ilegal, propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe o suprafață de 656,76 hectare aparținând Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, în favoarea unor persoane (489 poziţii) care nu au făcut dovada că au deținut terenuri pe acel amplasament. În acest fel, a fost adus un prejudiciu de 1.050.816 lei stațiunii de cercetare, precum şi un folos necuvenit de aceeaşi valoare persoanelor cărora li s-au restituit ilegal terenurile respective.

Anterior, inculpatul Mitroi Florin, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Valu lui Traian, în urma şedinţei din data de 6 iulie 2006 a Comisiei locale de fond funciar Valu lui Traian, a formulat, către Comisia judeţeană Constanţa, propunerea de transformare a Anexei nr. 49 (anexa cu persoanele care nu fac dovada vechiului amplasament) în Anexa nr. 29, (anexa cu persoane care fac dovada vechiului amplasament) cu încălcarea dispoziţiilor legale, deşi persoanele respective nu făceau individual dovada vechiului amplasament în perimetrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian. Împrejurarea descrisă, prin care inculpatul Mitroi Florin a încălcat atribuţiile de serviciu, a condus la preluarea ilegală (în baza Hotărârii nr. 574/27.09.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Constanţa şi a Protocolului nr. 56086/08.11.2006 încheiat între Administraţia Domeniilor Statului şi Comisia Locală de Fond Funciar Valu lui Traian), a suprafeţei de 656,76 hectare din terenurile administrate de Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian. Prin aceeaşi faptă, a obținut un folos necuvenit firma administrată de soţia lui Mitroi Florin, SC ANDRA INTERNAŢIONAL SRL. Această firmă a achiziţionat cu 15.000 lei un teren de 6 hectare şi l-a vândut, la data de 07.06.2006, către o altă firmă din Constanţa, încasând suma de 1.200.000 dolari SUA.

În cursul anului 2006, inculpatul Sponte Stere, în calitate de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa şi de membru în Comisia Judeţeană de Fond Funciar Constanţa, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, i-a ajutat pe inculpaţii Culeţu Dănuţ şi Mitroi Florin să obţină adoptarea, în mod ilegal, a hotărârii nr. 574/27.09.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Constanţa, prin aceea că a confirmat, în mod nelegal, că persoanele înscrise în Anexa nr. 29 la Hotărârea menționată, fac dovada individual a vechiului amplasament, deşi acest lucru nu era real.

Inculpatul Gheţu Gabriel, şef al Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă la Administraţia Domeniilor Statului – Reprezentanţa Teritorială Constanţa, a fost desemnat drept membru în Comisia Judeţeană de Fond Funciar Constanţa. În calitate de reprezentant al A.D.S în respectiva comisie, în cursul anului 2006, i-a ajutat pe inculpaţii CULEŢU DĂNUŢ şi MITROI FLORIN să obţină adoptarea, în mod ilegal, a Hotărârii nr. 574/27.09.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Constanţa, confirmând, în mod nereal, că persoanele înscrise în Anexa nr. 29, fac dovada individual a vechiului amplasament în perimetrul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian, împrejurare care a condus la preluarea ilegală din administrarea Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian a suprafeței de 656,76 hectare teren agricol.

La data de 23.01.2009, inculpatul Găgeatu Titus, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Urmărirea Actelor cu Caracter Reparatoriu – Direcţia Verificarea Legalităţii, a Aplicării Actelor Normative şi Contencios Administrativ din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa, dar şi de coordonator, în fapt, al Colectivului de lucru al Comisiei Judeţene de Fond Funciar Constanţa, fără a avea dispoziţia rezolutivă a conducerii prefecturii şi fără a verifica, în mod efectiv, a aplicat pe filele Anexei nr. 29 a Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Constanţa nr. 574/27.09.2006 ştampila cu menţiunea „Comisia Judeţeană de Fond Funciar – Verificat – Colectiv Tehnic”, împrejurare care a condus la retrocedarea ilegală, a suprafeţei de 656,76 hectare teren agricol administrat de Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Valul lui Traian,

De asemenea, inculpatul Găgeatu Titus a falsificat înscrisul oficial intitulat Tabelul nominal cuprinzând persoanele fizice cărora li se stabileşte dreptul de proprietate potrivit art. 37 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin atestarea necorespunzătoare adevărului că a fost verificată, de către Comitetul de lucru, realitatea menţiunilor din acest tabel.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator pe bunurile inculpaţilor MITROI FLORIN, SPONTE STERE şi GHEŢU GABRIEL, CULEŢU DĂNUŢ şi GĂGEATU TITUS, în vederea recuperării prejudiciului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Inculpatul SPONTE STERE a fost trimis în judecată , într-un alt dosar, de Serviciul teritorial Constanta (vezi comunicat Nr. 1550/VIII/3 din 31 octombrie 2014).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE”

Cele mai citite

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Fâșia Gaza: Hamas anunță că o ostatică israeliană a fost ucisă

Reprezentanții Hamas anunță că o ostatică israeliană a fost ucisă în Gaza. Ei nu au oferit alte detalii. În zonă au avut loc mai...

A murit Gabriel Cotabiță. Artistul avea 69 de ani

Doliu în muzică. Gabriel Cotabiţă, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de muzică uşoară din România, a murit, a anunţat compozitorul Ionel Tudor. Artistul...
Ultima oră
Pe aceeași temă