31.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiCod portocaliu de ploaie pe jumătate din teritoriul României

Cod portocaliu de ploaie pe jumătate din teritoriul României

Specialiștii de la ANM au anunțat. marți dimineață, un cod portocaliu de ploaie, valabil pe jumătate din teritoriul României.

Codul portocaliu este valabil în Transilvania, în Maramureș și în aproape toate județele din Moldova. Codul portocaliu de averse este valabil în perioada 20 iulie ora 10 – 21 iulie, ora 3 dimineața. 

În paralel, în aceeași perioadă, în sudul Moldovei și în mai multe județe din Muntenia este în vigoare un cod galben.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

PNL și USR propun declarații de interese financiare pentru demnitari și conducerea instituțiilor publice

Parlamentarii PNL și USR au depus un amendament la legea integrității prin care propun introducerea obligației depunerii unei declarații de interese financiare pentru toți...

Al Nassr oprește toate transferurile! Criza financiară schimbă planurile clubului

Al Nassr a decis să își suspende activitatea pe piața transferurilor din cauza problemelor financiare cu care se confruntă.Al Nassr traversează o perioadă dificilă...

Zelenski, primul lider străin primit de noul premier britanic Andy Burnham

Noul premier al Marii Britanii, Andy Burnham, îl va primi luni pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care devine primul lider străin primit de șeful...
Ultima oră
Pe aceeași temă