20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialObama şi Cameron vor menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei

Obama şi Cameron vor menţinerea sancţiunilor impuse Rusiei

Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, a pledat vineri, împreună cu premierul Marii Britanii, David Cameron, pentru menţinerea "sancţiunilor puternice" împotriva Rusiei, acuzată de susţinerea insurgenţilor ucraineni, relatează AFP.

"Suntem de acord cu necesitatea menţinerii sancţiunilor puternice împotriva Rusiei până când va înceta agresiunea împotriva Ucrainei. Ştiu că David Cameron mi se alătură în a afirma că vom face totul pentru a ajuta Franţa să facă dreptate; vom colabora toţi pentru a împiedica atentatele şi a destructura reţelele teroriste", a declarat Barack Obama într-o conferinţă de presă organizată împreună cu David Cameron la Casa Albă.

"Rusia a ales să încalce suveranitatea unui stat, periclitând stabilitatea şi prosperitatea noastră. De aceea, vom continua să exercităm presiuni asupra Rusiei pentru a rezolva criza în mod diplomatic. În acelaşi timp, susţinem Ucraina pe drumul spre reforme, inclusiv prin asistenţă financiară", a spus David Cameron, mai scrie Mediafax.

Cele mai citite

COMUNICAT DE PRESĂ „SPITALUL FOIȘOR” DESPRE STAREA PACIENTULUI FLORIN PIERSIC

Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 11.05.2024, arată o îmbunătățire a valorilor/indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale. A început procesul...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă