12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialTURCIA: Manifestaţie în memoria fraţilor Kouachi

TURCIA: Manifestaţie în memoria fraţilor Kouachi

Mai mult de 100 de oameni au luat parte, vineri, la Istanbul la o manifestaţie în memoria fraţilor Chérif şi Said Kouachi, autorii atentatului de la Paris. Reuniţi la apelul asociaţiei islamice radicale Platforma fraternă a susţinătorilor profetului manifestanţii au afişat un banner cu portretele fraţilor Kouachi şi al fostului lider Al-Qaida, Osama ben Laden, relatează AFP.

Ei au scandat "Dumnezeu este atotputernic" şi au purtat pancarte pe care scria: "Suntem toţi Kouachi".

"Sunt 2 miliarde de musulmani şi nimeni nu a reacţionat. Totuşi, a venit ziua când, prin mâna lui Allah, două sau trei persoane i-au pedepsit şi i-au umilit pe aceşti necredincioşi. Acum toată presa occidentală şi necredincioşii ştiu că, în cele din urmă, musulmanii se vor răzbuna", a declarat unul dintre organizatorii manifestaţiei, Bayram SamSam, mai scrie Mediafax.

Miercuri, publicaţia satirică a publicat pe prima pagină o caricatură cu Profetul Mahomed, reprezentat cu lacrimi în ochi şi ţinând o pancartă pe care scrie "Sunt Charlie", slogan utilizat în semn de solidaritate după atacul care a vizat publicaţia franceză.

Cele mai citite

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă