12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialNote bune la Definitivat

Note bune la Definitivat

Rata de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 72,90%, în creștere cu peste 3,5%, comparativ cu anul trecut (69,17%), precizează Ministerul Educației, într-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Rezultatele obținute de candidați au fost publicate de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat, dar și în centrele de examen.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor, 5.782 de candidați cu medii între 8 și 10.

“Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă”, mai menționează sursa citată.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

 

Prezență ridicată

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 8.300 de candidați (95,80%).

Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă.

Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare.

“Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.156 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 187 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 701 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 3.232 de candidați au avut note între 5 și 7,99”, se precizează în comunicatul ministerului de resort.

Cu note sub 5 au încheiat proba 543 de candidați.

Conform calendarului aprobat, rezultatele finale (de după soluționarea contestațiilor) vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

“Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare”, mai precizează Ministerul Educației.

Sunt așteptate și rezultatele de la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare 2021).

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă