Vulnerabilitatea lui Toni Greblă generată de asocierea acestuia cu persoane din lumea interlopă ar putea fi folosită pentru decredibilizarea și subminarea autorității Curții Constituționale de către instituțiile de siguranță națională. Acest lucru ar reprezenta o lovitură extrem de gravă dată statului de drept și separației puterilor în stat în România.
Nici o lege privind siguranța națională nu poate justifica un asemenea atac și de aceea SRI și DNA trebuie să gestioneze cu foarte multă reținere această situație, mai ales că originile dosarului lui Greblă par să se afle în zona PSD.
Domnul judecător Toni Greblă nu are motive să hamletizeze pe tema demisiei. În joc nu se află vinovăția sau nevinovăția sa, ci credibilitatea și autoritatea instituției pe care o reprezintă și care este mult mai importantă în statul român decât Toni Greblă sau oricine altcineva. Din acest motiv, domnul Greblă era dator să demisioneze din momentul în care a fost declarat suspect de DNA și a fost anunțată începerea urmăririi penale. Vinovăția sau nevinovăția sa sunt irelevante, precum și caracterul fabricat sau nu al dosarului care îl privește.
Pentru că impresia că este un dosar fabricat este extrem de puternică. Povestea cu BMW-ul, telefonul, rochiile (ieftine), capsele, capsatoarele și struții de la Telești pare o aglomerare de găinării dezgropate pentru a construi un „caz Greblă“. Nici măcar povestea cu exportul de carne în Rusia nu este foarte convingătoare în sine pentru că nu este vorba de reglementări ale Uniunii Europene pe care să le fi încălcat „grupul infracțional organizat“, ci de un embargo unilateral impus de Rusia produselor alimentare din Europa față de care cetățenii UE nu au nici o obligație legală. Prin urmare, din punct de vedere comercial, nu există nici o constrângere legală dacă o companie dorește să ocolească embargoul rusesc prin Turcia. Dacă demersul implică însă falsificarea documentelor vamale și trafic de influență, așa cum susține comunicatul DNA, atunci domnul Greblă are o mare problemă, mai ales că statutul său de judecător CCR îi interzice să se apropie de orice fel de activitate care ar putea fi măcar bănuită că ar avea caracter lucrativ. Or, din acest punct de vedere, domnul Greblă este departe de a fi imaculat, iar demisia este cu atât mai necesară.
Asocierea sa cu mafiotul Ion Bîrcin, al cărui naș este – practica aceasta a nășirii interlopilor romi de către oameni din sfera Puterii politice fie că se numesc Toni Greblă, fie Mircea Băsescu ar trebui să fie înscrisă în codurile etice ale partidelor cu litere roșii -, nu reprezintă decât o circumstanță agravantă. Nu poți – cel puțin din punct de vedere moral, dacă nu și legal – să judeci constituționalitatea legilor României și să te plimbi cu mașina peștelui care trimite, după propriile spuse, „țigăncile la furat și la produs”.
Că Toni Greblă a fost „lucrat” pare foarte plauzibil în acest moment. Întrebarea este cine l-a lucrat? Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a amintit ieri de presiunile la care au fost supuși judecătorii Constituționale de către oameni politici precum Sebastian Ghiță și de către SRI (al cărui director l-a atacat frontal în toamna trecută pe Daniel Morar) pentru declararea drept neconstituționale a legilor Big Brother, dar s-a ferit să facă o conexiune directă. Și bine a făcut pentru că nu este deloc clar că aici este mâna SRI sau a DNA. Mai degrabă, stilul și genul de fapte – repetăm, găinării, dar găinării penale – invocate poartă inconfundabila amprentă a servi-ciului de informații al Ministerului de Interne, DGIPI, fosta doi ș’un sfert, și există informații credibile potrivit cărora dosarul a fost într-adevăr întocmit de DGIPI, care a făcut demersurile ulterioare către SRI și DNA. Dacă din interceptările făcute de SRI la cererea DNA a reieșit că domnul Greblă a făcut trafic de influență în favoarea lui Bîrcin, cu atât mai rău pentru Greblă, dar atât SRI, cât și DNA trebuie să se abțină de la orice demers care ar duce la subminarea autorității Curții Constituționale, chiar dacă aceasta le-ar servi în chestiunea Big Brother. Jocul ar fi unul mult prea periculos și nici o lege privind anticorupția și siguranța națională nu merită prețul torpilării separației puterilor în stat și subminării libertăților fundamentale ale cetățenilor României.
Ne aflăm pe teritoriul nesigur al speculațiilor de presă, dar sunt semne de întrebare legitime care merită ridicate. Dintre toate serviciile de informații ale României, cel mai nereformat și singurul care nu s-a despărțit de practicile trecutului este tocmai DGIPI. Pentru controlul DGIPI – care a funcționat de multe ori ca serviciu secret al Guvernului și, mai grav, al PSD – s-au dat lupte politice sângeroase, în urma cărora au căzut capete grele, cel mai cunoscut fiind cel al lui Cătălin Voicu. De la venirea sa în fruntea Guvernului, Victor Ponta, în esența lui un „babyface killer” politic perfect amoral, și-a subordonat orice putea să își subordoneze în materie de informații (a încercat inclusiv cu STS), astfel că, de o bucată bună de vreme, DGIPI se află în subordinea directă a lui Ponta. Acum, Liviu Dragnea susține că PSD nu are serviciu de informații care să îl urmărească pe Toni Greblă. În cinismul său fără limite, Liviu Dragnea minte. DGIPI este cel mai apropiat lucru de un serviciu secret al Guvernului și, implicit, al PSD care există în România.
Dar de ce și-ar torpila Ponta propriul om pus la CCR, mai ales că cei doi au făcut parte din aceeași organizație de partid la Gorj? Nu că ar avea scrupule să-și sacrifice colaboratorii. Nu a răspuns Greblă la comenzile politice ale partidului care l-a numit? Sau au decis PSD și Ponta să dea asaltul final asupra CCR, singura instituție care a stat în picioare în iulie 2012, ce e drept cu susținerea masivă a partenerilor americani și europeni, și s-a așezat stavilă în calea instituirii domniei arbitra-riului?
Cazul Greblă pune Curtea Constituțională într-o situație vulnerabilă într-un moment în care președintele Iohannis nu pare încă pregătit sau dispus să își folosească întreaga autoritate cu care a fost învestit pentru a salvgarda ordinea constituțională a țării. Dacă asistăm la un atac la adresa Curții Constituționale, atunci vor trebui activate din nou toate mecanismele de apărare a statului de drept.
