4.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialOprescu: Sala polivalentă pentru CE de gimnastică va fi gata în 2016

Oprescu: Sala polivalentă pentru CE de gimnastică va fi gata în 2016

Sala polivalentă din incinta complexului "Lia Manoliu", care va găzduit Campionatele Europene de gimnastică din 2017, va fi finalizată în 2016, dă asigurări primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, potrivit căruia săptămâna viitoare s-ar putea încheia procedura de selecţie a constructorului.

"Sper să terminăm, săptămâna viitoare, procedura de selecţie, care, din cauza contestaţiilor, a ajuns să dureze puţin peste şapte luni. Imediat ce va fi desemnat câştigătorul, ne vom apuca de treabă. Apoi, aşa cum v-am obişnuit – vezi exemplul Arenei Naţionale, care a necesitat un ritm rapid de lucru, pentru a putea găzdui Finala UEFA Europa League, angajament asumat de România şi dus la îndeplinire cu succes de Primăria Municipiului Bucureşti -, vom intensifica munca în teren şi în 2016 vom finaliza sala polivalentă", a spus Oprescu, citat într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit edilului, sala va avea toate dotările necesare pentru desfăşurarea unui astfel de campionat în condiţii ideale. "De altfel, aşa cum s-a discutat cu federaţiile de specialitate, acestea vor lua parte la toate deciziile privind set-up-ul sălii şi dotările sportive", a mai spus Sorin Oprescu.

Sala polivalentă ar urma să aibă o capacitate de 12.000 locuri.

România a fost aleasă gazdă a CE din 2017 în detrimentul Danemarcei, care şi-a depus candidatura prin Odense. Aceasta va fi a doua oară în istorie când România organizează CE de gimnastică.

Cele mai citite

Antonio Guterres, despre riscurile inteligenței artificiale și rețelelor sociale: „Un megafon pentru cele mai rele puseuri ale omenirii”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat un semnal de alarmă privind impactul necontrolat al rețelelor sociale și inteligenței artificiale, în cadrul unei...

Paris FC intră într-o nouă eră: Antoine Arnault și Red Bull pregătesc un proiect ambițios

Paris FC, a doua echipă din capitala Franței, începe un amplu proces de reconstrucție sub conducerea lui Antoine Arnault și cu sprijinul Red Bull,...

Cutremur cu magnitudine de peste 6 produs în vestul insulei Honshu din Japonia

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs marți în largul coastelor vestice ale insulei Honshu, Japonia, la o adâncime de 8 kilometri, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă