19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn director al CFR Braşov, reţinut pentru şantaj

Un director al CFR Braşov, reţinut pentru şantaj

Un director din cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători (SRTFC)  Brașov a fost reţinut pentru 24 de ore pentru şantaj, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorii anticorupţie au aflat că Gheorghe Rădulescu în calitate de director în cadrul SRTFC Brașov, în baza unei înțelegeri prealabile cu o persoană din conducerea SNTFC CFR Călători S.A., a efectuat acte de constrângere morală asupra unui subordonat, cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să renunțe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Brașov.

Rădulescu şi-a ameninţat subordonatul că va solicita cercetarea lui disciplinară și îl va propune pentru sancționare cu desfacerea contractului de muncă, dacă nu renunţă la litigiul de la Tribunalul Braşov, în care cel din urmă cerea să fie repus în funcţia de director SRFTC.

În acest mod, Gheorghe Rădulescu dorea să se asigure că îşi va păstra postul de director, în care a fost numit la sfârşitul lunii iulie.

​Joi, Rădulescu va fi dus la Tribunalul Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cele mai citite

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă