32.2 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSportMesajul SUA pentru România cu ocazia Zilei Naționale

Mesajul SUA pentru România cu ocazia Zilei Naționale

Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, transmite de 1 Decembrie un mesaj video în limba română, în care îi felicită pe români, în numele preşedintelui Barack Obama şi al secretarului de Stat John Kerry, de ziua Marii Uniri, precizând că e "mândru" să numească România aliat şi prieten al SUA.

"În numele preşedintelui Obama, al secretarului de stat Kerry şi al poporului american, daţi-mi voie să vă felicit de ziua Marii Uniri. Acum nouăzeci şi şase de ani, românii s-au unit pentru a crea un stat democratic ce garanta egalitatea tuturor naţionalităţilor şi religiilor şi proteja libertatea presei, libertatea de asociere şi libertatea de exprimare. În această zi îi cinstim pe acei lideri vizionari şi îi aplaudăm pe cei care continuă să apere aceste libertăţi fundamentale, să consolideze democraţia şi să celebreze diversitatea din România", spune Dean Thompson, în mesajul video transmis în limba română.

Diplomatul american afirmă că SUA sunt "recunoscătoare pentru contribuţiile semnificative ale României la securitatea regională şi mondială".

"În calitate de aliaţi NATO, stăm alături în Afganistan, desfăşurăm antrenamente militare comune şi colaborăm la bazele militare din Deveselu şi Mihail Kogălniceanu. Împreună îi protejăm pe cetăţenii noştri de criminalitatea internaţională şi de terorişti prin intermediul cooperării dintre instituţiile noastre de apărare a legii", precizează Thompson.

Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti afirmă că este "mândru" să numească România "aliat şi prieten al Statelor Unite".

"La sărbătorirea acestei zile alături de familie şi prieteni, trebuie să ştiţi că aşteptăm cu interes să continuăm parteneriatul strategic mulţi ani de acum înainte. La mulţi ani, România!", se mai arată în mesajul lui Dean Thompson.

Şi secretarul de Stat american, John Kerry, a transmis românilor un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, se arată într-un comunicat publicat vineri pe site-ul Departamentului de Stat.

"În numele preşedintelui Obama şi al poporului american, îi felicit pe toţi românii cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale la 1 Decembrie", afirmă Kerry în comunicat.

"În urmă cu 96 de ani, poporul român a creat o democraţie care a garantat egalitate pentru toate naţionalităţile şi religiile şi a protejat libertatea presei, (libertatea) de asociere şi de exprimare. Aducem omagiu acelor lideri vizionari şi îi aplaudăm pe toţi cei care continuă să apere aceste drepturi fundamentale şi să consolideze democraţia, statul de drept şi diversitatea naţională", continuă şeful diplomaţiei americane.

"Statele Unite sunt recunoscătoare României pentru parteneriatul puternic privind provocările regionale şi globale de securitate. În calitate de aliaţi NATO, soldaţii noştri servesc împreună în Afganistan. Ei efectuează exerciţii militare comune de antrenament. Şi colaborează la baze militare din ţara dumneavoastră ca Deveselu şi Mihail Kogălniceanu", adaugă secretarul de Stat american, precizând că doreşte "consolidarea parteneriatului strategic pentru mulţi ani de acum încolo".

Cele mai citite

Administrația PSD lansează o investiție de care România are maximă nevoie: Complexul „Tineretului“

Axa Sportului, completată cu o arenă unică în țară Consiliul Județean Dolj, condus de președintele Cosmin Vasile, începe construirea Centrului Sportiv „Stadionul Tineretului“, inegalabil la nivel național prin...

Cum l-a turnat la DNA candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, pe fostul edil Lucian Iliescu

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, este disperat să obțină un al treilea mandat, iar acesta este cel...

Rusia susține că liderii CIS au refuzat invitația lui Zelenski la conferința de pace. Doar că Ucraina nu mai face parte din CIS

Ministrul adjunct de Externe al Rusiei susține că toți liderii din Comunitatea Statelor Independente (CIS) au refuzat invitația președintelui Zelenski la conferința de pace...
Ultima oră
Pe aceeași temă