18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialHG: Elevii și studenții din Republica Moldova pot călători gratuit duminică, ca...

HG: Elevii și studenții din Republica Moldova pot călători gratuit duminică, ca să meargă la vot

Elevii și studenții din Republica Moldova care învață în România vor putea călători gratuit, duminică, pe teritoriul țării, ca să voteze la alegerile parlamentare din Moldova, relatează Mediafax. Facilitatea de transport va fi acordată prin hotărâre de guvern.

Premierul Victor Ponta a anunţat, la începutul şedinţei de guvern, că Ministerul român al Transporturilor va asigura gratuitate pe transportul public elevilor şi studenţilor din Republica Moldova, cu ocazia alegerilor din ţara vecină.

Secţiile de votare sunt organizate în Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Bacău şi Suceava, iar costurile vor fi suportate din bugetul Ministerului Transporturilor.

Citește și: Alegerile parlamentare din R.Moldova ar putea duce la o coaliţie între comunişti şi proeuropeni

Ponta a apreciat că, astfel, va fi facilitat accesul la secţiile de vot pentru studenţii moldoveni şi a reiterat că alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt foarte importante pentru parcursul european al acestei ţări.

Premierul a adăugat că speră ca la Chişinău "să rămână un guvern pro-european, cu care să continuăm colaborarea excelentă" avută în ultima perioadă.

Citește și: Iohannis va avea, la Chișinău, o discuție oficială cu Filat și una neoficială cu Timofte

Cele mai citite

World Press Photo, cea mai importantă expoziție de fotojurnalism, este expusă la București

Cea de-a 67-a ediție a World Press Photo, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism, este expusă în Piața Universității din București. Expoziția va putea...

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro...

Bijuterii: Expresii de eleganță și simboluri ale rafinamentului personal

Bijuteriile, aceste minunate accesorii, sunt mai mult decât simple ornamente. Ele sunt reflecții ale culturii, eleganței și personalității, care traversează timpul aducând cu ele...
Ultima oră
Pe aceeași temă