14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialSuper Bowl, audiență record: aproape 121 milioane telespectatori, la finalul partidei

Super Bowl, audiență record: aproape 121 milioane telespectatori, la finalul partidei

Finala campionatului de fotbal nord-american, Super Bowl, a avut o audiență record de 114,4 milioane telespectatori, în timp ce ultimul sfert de oră al partidei a fost urmărit de aproape 121 milioane persoane.

Meciul transmis de NBC a stabilit un nou record pentru cel mai urmărit eveniment din istoria televiziunii americane, depăşind numărul de telespectatori de anul trecut, când 112,2 milioane de americani au vizionat Super Bowl, potrivit Mediafax.

Vârful de audienţă a fost de 120,8 milioane de telespectatori în ultimul sfert de oră al meciului, în urma căruia New England Patriots a învins echipa Seattle Seahawks cu scorul de 28 la 24.

Vezi și VIDEO. Katty Perry, călare pe un leu gigantic, la Super Bowl 2015. Intrare spectaculoasă a vedetei americane

Spectacolul oferit la pauza meciului de cântăreaţa Katy Perry a fost urmărit de 118,5 milioane de telespectatori, cu trei milioane mai mult faţă de show-ul de anul trecut, când vedeta evenimentului a fost Bruno Mars.

Potrivit companiei Nielsen, show-ul de 12 minute, care a inclus şi apariţii ale lui Lenny Kravitz şi Missy Eliott, a avut cel mai mare număr de telespectatori din 1991 şi până în prezent.

Televiziunea NBC, care a transmis meciul de fotbal american, a anunţat că numărul de telespectatori a fost, foarte probabil, mai mare, pentru că cifrele oficiale de audienţă nu iau în calcul şi oamenii care urmăresc evenimentul în baruri sau alte locuri organizate special pentru această manifestare.

De asemenea, circa 600.000 de telespectatori se adaugă la numărul total al celor care au vizionat evenimentul prin intermediul reţelei de televiziune prin cablu dedicată publicului latino Universo, care aparţine NBC.

NBC a oferit şi acces online, pe computere şi tablete, la Super Bowl 2015, atrăgând circa 800.000 de persoane care au urmărit evenimentul în transmisiune directă pe internet, potrivit Adobe Analytics.

După finalul meciului, circa 26,5 milioane de telespectatori au continuat să urmărească programele NBC, între care s-a numărat şi un episod din serialul "The Blacklist", care a devenit astfel cel mai urmărit program de ficţiune difuzat de această televiziune în mai mult de un deceniu.

Meciul Super Bowl din 2016 va fi transmis de televiziunea CBS şi va avea loc în Santa Clara, California.

Cele mai citite

BNR menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an,...

Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţului la energie

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 75/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de...

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...
Ultima oră
Pe aceeași temă