16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportUPDATE. Ponta: Povestea cu vacanța Dubai e o lucrătură a ofițerului acoperit...

UPDATE. Ponta: Povestea cu vacanța Dubai e o lucrătură a ofițerului acoperit Rareș Bogdan. Am plătit prețul politic pentru votul în diaspora. Legea trebuie schimbată

UPDATE: Victor Ponta a spus că îi pare rău că a afirmat, în timpul campaniei electorale, că ICCJ îi va da un verdict nefavorabil lui Klaus Iohannis.

"Era campanie. Îmi pare rău de multe lucruri pe care le-am spus în campanie şi acum încerc doar, repet, să înţeleg. Şi aşa cum am învăţat din victorii, o să învăţ şi din înfrângeri", a spus Ponta, după ce a fost întrebat dacă își menține declarația din timpul campaniei.

UPDATE: Premierul Victor Ponta a afirmat că scandalul privind vacanța sa din Dubai este o făcătură a ofițerului acoperit Rareș Bogdan (realizator Realitatea TV – n.red.) după ce alt ofițer acoperit, Robert Turcescu, s-a deconspirat. Ponta a refuzat apoi să răspundă altor întrebări ale jurnaliștilor.

Șeful PSD  a precizat că a plecat în vacanță pe banii săi, ”nu pe banii Guvernului” și că cei care îl cunosc știu că nu bea whisky.

"Toate minciunile pe care le-ați auzit – note de plată, ați stat să pândiți avionul privat care vine din lună… Toți cei care mă cunosc de 40 de ani știu că nu beau whisky, poate alți președinți”, a mai spus Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, într-o dezbatere privind votul în diaspora, că ”am plătit prețul politic pentru ce s-a întâmplat” și că ar fi nevoie de schimbarea legii electorale și introducerea votului electronic sau prin corespondență.

Citește și: Ponta participă, marți, la o dezbatere despre votul în diaspora, în plenul Camerei Deputaților

Victor Ponta a mai propus și să se dea "unei autoritati aflate in subordinea Parlamentului, asa cum este Autoritatea Electorala Permanenta, sarcina organizarii votului".

Premierul a mai arătat că "MAE nu are atribuția de a organiza alegerile. Au răspuns politic doi miniștri”, referindu-se la Titus Corlățean și Teodor Meleșcanu, care și-au dat demisiile după primul și al doilea tur de scrutin, după ce românii din diaspora nu au reușit să voteze.

“Mulțumesc tuturor care au votat din diaspora, indiferent pentru care candidat. Vreau să spun încă o dată că regret faptul că nu toţi au putut vota, că am plătit preţul politic, dar îmi permit să atrag atenţia că cei care au votat în diaspora nu ştiu dacă au venit, sigur au votat cu candidatul Klaus Iohannis majoritatea, mai puţin cu mine, dar nu cred că au venit neapărat de dragul unor partide politice care vorbesc în numele diaspora”, a spus Ponta.

“Cred că este de datoria celor reprezentanţi în Parlament, toate grupurilor politice să adopte aceste măsuri legislative, unu – crearea cadrului de vot modern de participare la vot şi doi – atribuţii pentru o instituţie nepolitică care să organizeze votul astfel încât următoarele alegeri să aibă alte teme politice”, a adăugat Ponta.

PNL a cerut organizarea dezbaterii despre votul în diaspora, după ce mii de români din străinătate nu au putut vota în cele două tururi ale alegerilor prezidențiale.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă