16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăVizita premierului în SUA a fost confirmată de americani

Vizita premierului în SUA a fost confirmată de americani

“Consolidăm relaţiile cu statele membre UE dar, în acelaşi timp, aprofundăm Parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA. Duminică, voi începe o vizită de lucru în SUA, alături de mai mulţi membri ai Cabinetului, în cadrul căreia voi avea întâlniri cu oficiali americani. Vizita de lucru va avea şi o componentă economică puternică şi va fi un bun prilej să prezentăm investitorilor americani oportunităţile de afaceri din România”, a declarat premierul la Palatul Victoria, potrivit Agerpres. 

Vizita primului-ministru a fost confirmată de Elias Wexler, director executiv al Camerei de Comerţ Româno-Americană din SUA.

„La evenimentul la care participă premierul, ministrul de Externe şi cel al Finanţelor vor fi prezenţi directori ai afacerilor de succes. I-am invitat să participe pe cei care au exprimat un interes pentru România, din instituţiile financiare, inclusiv bănci, administratori de pensii, gestionarea activelor, asigurări, consultanţi de investiţii şi de asemenea industria prelucrătoare, doctori cu cabinete particulare, dezvoltare în IT, doar ca să numim câţiva”, a transmis Elias Wexler, director executiv al Camerei de Comerţ Româno-Americană din SUA, citat de realitatea.net.

Cele mai citite

Emmanuel Macron şi Xi Jinping militează pentru un arministițiu în toate conflictele pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării...

Klaus Iohannis se va întâlni marți cu Joe Biden la Casa Albă

Preşedintele SUA, Joe Biden, se întâlneşte marţi la Casa Albă cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Cei doi lideri vor sărbători 20 de ani de...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă