19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialUNICEF: Închiderea școlilor pe timpul pandemiei ar putea avea efecte devastatoare pe...

UNICEF: Închiderea școlilor pe timpul pandemiei ar putea avea efecte devastatoare pe termen lung

Peste 600 de milioane de copii din lume nu merg la ore în momentul de faţă, cifre care nu iau în considerare şcolile închise ca urmare a perioadei de vacanţă, a precizat purtătorul de cuvânt al UNICEF James Elder.

Printre cele mai grave situații sunt în Africa, unde circa 40% dintre copiii de vârstă şcolară nu frecventează şcoala: celor 37 de milioane care nu mergeau la şcoală dinainte de pandemie li s-au adăugat acum încă 32 de milioane, din cauză că unele şcoli au rămas închise ori ei nu s-au mai întors în bănci după redeschiderea lor.

Un număr redus de şcoli din această regiune pot asigura cursuri online, a menţionat Elder.

„Educaţia, siguranţa, prietenii şi mâncarea au fost înlocuite cu nelinişte, violenţă şi mame adolescente”, a mai spus purtătorul de cuvânt al UNICEF, potrivit căruia numărul sarcinilor înregistrate la tinere între 10 şi 24 de ani a crescut cu peste 20% anul trecut doar în Uganda.

UNICEF avertizează că este o situaţie ale cărei consecinţe vor fi resimţite decenii la rând, amintind un raport al Băncii Mondiale ce estimează că această generaţie de elevi vor câştiga cu 10 trilioane de dolari mai puţin de-a lungul vieţii decât ar putea dacă şi-ar finaliza educaţia.

 

 

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă