Finala Cupei Davis dintre Franţa şi Elveţia a doborât recorul de asistenţă la un meci de Cupa Davis. Astfel, la Villeneuve d'Ascq , pe arena de tenis creată pe Stadionul Pierre-Mauroy au fost prezenţi 27.432 de spectatori.
Precedentul record a fost înregistrat în 2004, când la finala Spania-SUA de la Sevilla au asistat 27.200 de spectatori, tot pe un stadion, Olimpico.
Stade Pierre-Mauroy, arena echipei de fotbal Lille, are o capacitate maximă de 50.000 de locuri.
Lângă Lille, în primul meci de simplu, care a început la ora 15.00, se întâlnesc francezul Jo-Wilfried Tsonga şi elveţianul Stanislas Wawrinka (scor 1-1 la seturi la ora transmiterii acestei ştiri).
Apoi, Roger Federer îl va întâlni pe francezul Gael Monfils, în cel de-al doilea meci de simplu, de vineri, din finala Cupei Davis.
În tribune sunt şi peste 3.000 de fani elveţieni.
Sâmbătă, de la ora 16.30, va avea loc meciul de dublu în care se vor întâlni perechea franceză Richard Gasquet/Julien Benneteau şi cuplul elveţian Marco Chiudinelli/Michael Lammer.
Duminică, începând cu ora 14.00, se vor disputa ultimele două meciuri de simplu: Jo-Wilfried Tsonga – Roger Federer şi Gael Monfils – Stanislas Wawrinka.