Patru membri ai pazei de coastă ruse au fost răniţi, unul de focuri de armă, în timpul incidentului de marţi în Marea Japoniei, a declarat Comitetul de Investigaţii într-un comunicat.
Paza de coastă intenţiona să verifice dacă nava nord-coreeană pescuia ilegal în apele teritoriale ruse, potrivit comunicatului.
Comitetul de Investigaţii a deschis un dosar penal sub acuzaţia de „punere în pericol a vieţii unui ofiţer din cadrul organelor de aplicare a legii”, se precizează în comunicat. Infracţiunea este pedepsită cu până la două decenii de închisoare.
Anterior s-a anunţat că trei membri ai pazei de coastă ruse au fost răniţi. Ministerul rus de Externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Coreii de Nord în aceeaşi zi în legătură cu incidentul.
Rusia şi China, care împart graniţe terestre cu Coreea de Nord, au relaţii diplomatice relativ apropiate cu statul izolat nord-coreean.
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei, care supraveghează paza de coastă, a declarat într-un comunicat marţi că peste 80 de cetăţeni nord-coreeni au fost reţinuţi într-o operaţiune vizând braconierii.
Nava de pescuit implicată în atacul asupra pazei de coastă ruse avea un echipaj de peste 45 de persoane, a precizat FSB.