Incheindu-si cariera politica in catuse, cu degetul lipit simbolic de o nara, Elena Udrea lasa in urma o dâra de nesters. Duhoarea glorioasei mosteniri va mai infesta mult timp spatiul public. Cu toate astea, desi natia n-a observat inca, viata continua in paralel cu fabulosul scandal. Ba am putea spune ca in spatele perdelei de gaz paralizant se petrec lucruri mult mai importante pe termen lung. Cine mai are timp sa observe, de exemplu, ca tot PSD troneaza la putere si ca parlamentul, cel pe care Iohannis il vrea partener, il sfideaza pe fata. Nici nu s-a incheiat bine discursul presedintelui, programat cu schepsis chiar in ziua marelui tambalau udrist, in care a punctat corect citeva chestiuni esentiale, ca majoritatea PSD i-a si dat cu tifla. Fara vociferari, batut in pupitre, replici de mahala sau amenintari, semn ca PSD se adapteaza din mers noului stil. “Electoralismul”, de exemplu, cel despre care Iohannis spunea ca inseamna “sa gindesti masuri si sisteme de vot de natura sa maximizeze cistigul electoral al unui partid”, a fost transpus litera cu litera de PSD in noul Cod electoral.
Cu 10 voturi din cele 15 din Comisie, venite de la PSD, UNPR, Minoritati si UDMR, au fost stabilite principiile fundamentale ale legislatiei electorale, care sunt, nicio mirare, in avantajul partidului aflat la putere. Primarii vor fi alesi tot intr-un singur tur de scrutin, PNL si societatea civila cerusera 2 tururi, efectele fiind previzibile. Cei aflati deja in functie, majoritatea fiind PSD, vor fi aproape sigur realesi. Argumentele PSD sunt limpezi ca lacrima pe care Drganea intirzie s-o verse la DNA in procesul referendumului.
Citește continuarea textului în Revista 22.