12.4 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăLifestyleStoican l-ar vrea pe Mateuț în locul său, la Dinamo

Stoican l-ar vrea pe Mateuț în locul său, la Dinamo

Antrenorul Flavius Stoican, care și-a reziliat contractul cu Dinamo, și-ar dori ca banca tehnică a clubului Dinamo să fie preluată de Dorin Mateuț.

"Celui care vine în locul meu, îi doresc din suflet multă baftă, indiferent cine ar fi. Eu mi-aş dori să continue Mateuţ şi să aibă şansă. Eu ştiu că Niculescu are contract la CS Mioveni, că oamenii pun mult suflet în ceea ce fac. El este ataşat foarte mult de acea echipă, dar orice este posibil", a declarat Stoican, conform Mediafax.

Flavius Stoican a afirmat că nu regretă nimic din ceea ce a făcut la Dinamo şi nici că a refuzat o ofertă din Arabia Saudită. "Nu este adevărat că am o ofertă din Arabia Saudită. Nu regret că am refuzat oferta de acum câteva luni de la arabi. Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut la Dinamo. Acum voi merge la familia mea, pentru că am neglijat-o foarte mult din cauza fotbalului", a completat Stoican.

Stoican a spus că rămas în relații normale cu preşedintele Constantin Anghelache. "Astăzi am avut o discuţie cu domnul Negoiţă şi mi-am exprimat gândurile mele. Dânsul m-a înţeles şi vreau să-i mulţumesc că mi-a oferit şansa să antrenez o echipă ca Dinamo. Sunt convins că nu l-am dezamăgit, sunt convins că mulţi s-au bucurat de ceea ce am realizat. Am avut motivele mele să demisionez şi vreau, în continuare, să rămână ale mele. Vreau să înţelegeţi că doresc ca aceste motive să rămână doar ale mele. Cu domnul Anghelache nu am mai discutat în ultima vreme, dar sunt în relaţii normale cu el. Nu sunt genul de om care să poartă ranchiună. Eu vreau doar să îmi văd de meseria mea. De aceea nici nu am intrat în contre şi cred că nimeni nu are ce să îmi reproşeze."

Flavius Stoican a precizat că dintre ultimele trei partide, cu CS Mioveni în Cupă şi Steaua şi FC Viitorul, în Liga I, nu se aştepta la înfrângerea contra grupării pregătite de Gheorghe Hagi. "Nu s-a întâmplat acest lucru. Au fost momente foarte grele în această perioadă, dar nu acesta a fost principalul motiv. La un singur rezultat nu ne-am aşteptat, deşi porneam cu favoriţi, mă refer la meciul de acasă cu Viitorul, în rest, eliminarea din cupă, se întâmplă şi la case mai mari", a adăugat Stoican.

Flavius Stoican a fost prezent, miercuri după-amiază la Săftica, unde a discutat cu foştii săi elevi înaintea antrenamentului, după care a părăsit baza sportivă. Şedinţa de pregătire a fost condusă de secundul Dorin Mateuţ. "Am avut o situaţie mai apăsătoare atunci când am venit în faţa băieţilor. Le-am spus să-şi ţină capul sus, să-şi vadă de meseria lor. Sper să reuşească, le doresc multă baftă şi îmi doresc să îi văd mult mai bucuroşi. Am ţinut doar eu un discurs. Îmi este greu, pentru că sunt un om care mă dedic meseriei, pun suflet în ceea ce fac şi sunt mândru de ceea ce am realizat atunci când trag linie. Eu nu o să păcălesc niciodată fotbalul", a explicat Stoican.

Tehnicianul Flavius Stoican şi-a reziliat, miercuri, pe cale amiabilă, contractul cu FC Dinamo. Decizia a fost luată în urma unei şedinţe ce a avut loc, miercuri, la Rin Grand Hotel, şi la care au participat Flavius Stoican, finanţatorul Ionuţ Negoiţă şi conducerea clubului.

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă