18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCercetătorii au descoperit o metodă de regenerare a țesuturilor inimii

Cercetătorii au descoperit o metodă de regenerare a țesuturilor inimii

O echipă de cercetători, în frunte cu doctorul spaniol Juan Carlos Izpisúa, a descoperit o metodă revoluționară de "reparare" a țesuturilor afectate ale inimii, informează Agerpres.

Cercetătorii au reușit "să repare" inimile șoarecilor blocând patru molecule capabile să inhibe unele programe, organele putând fi astfel regenerate — metodă care deschide calea unor noi tratamente pentru bolile cardiace.

Studiul notează că, deși mamiferele adulte nu își pot regenera țesuturile afectate, ele pot păstra o capacitate latentă, prezentă în timpul dezvoltării embrionare. Laboratorul doctorului Izpisúa a fost pionier în identificarea multor molecule esențiale care definesc dezvoltarea vertebratelor.

În 2003, echipa medicului Juan Carlos Izpisúa a identificat semnalele responsabile de regenerarea inimii peștelui zebră, iar în 2010 a descris acest proces într-un articol publicat în revista Nature.

În studiu se arată că celulele cardiace se pot transforma în celule imature — similare celulelor precursoare ale inimii—, fapt ce le permite să se multiplice și să regenereze țesutul afectat. Următorul pas va fi realizarea de teste pe alte animale, cercetătorii urmând să vadă dacă reprogramarea regenerativă funcționează și în cazul lor.

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă