19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPrimul copil român tratat cu celule stem mezenchimale din cordonul ombilical

Primul copil român tratat cu celule stem mezenchimale din cordonul ombilical

Primul copil român tratat cu celule stem mezenchinale recoltate din cordonul ombilical, la Spitalul Universitar pentru Copii din Cracovia este o fetiţă de doi ani şi jumătate, diagnosticată cu tetrapareză cerebrală infantilă, o boala cauzată de lipsa oxigenării creierului pentru un timp la naştere, potrivit Mediafax

Anastasia s-a născut în luna decembrie 2011. Şapte luni şi jumătate mai târziu, fetiţa a fost diagnosticată cu tetrapareză cerebrală infantilă formă spastică distonică bilaterală, o boală cauzată de lipsa oxigenării creierului pentru un interval de timp, la naştere. La 18 luni de la naştere Anastasia era sub observaţie pentru dezvoltare întârziată psihomotorie manifestată printr-un control slab al capului, lipsa controlului trunchiului, utilizarea cu preponderenţă a mâinii stângi cu care apuca slab obiecte, mâna dreaptă fiind ţinută cu pumnul flexat.

La acel moment, s-a recomandat un tratament de reabilitare, exerciţii pentru controlul mai bun al capului şi exploatare câmp vizual, stimulare coordonare ochi-mână. Kinetoterapia a început la scurt timp de la diagnosticare şi continuă, nefiind înregistrate modificări marcante ale stării Anastasiei. Medicul neurolog din Romania a recomandat efectuarea unei terapii cu celule stem. Deoarece astfel de intervenţii nu se fac la acest moment în România, intevenţia s-a realizat în Polonia, potrivit unui comunicat al băncii de celule stem Biogenis.

Procedura a constat într-o puncţie lombară şi infuzie de celule stem mezenchimale în lichidul cefalorahidian. Medicii speră ca prin acest tratatment să se îmbunătăţească circulaţia cerebrală, prin apariţia unor noi vase de sânge, precum şi îmbunătăţirea legăturilor nervoase.

La doar o zi de la transplant, Anastasia a spus pentru prima dată, în mod clar, "Mama!". Tratamentul va continua cu încă cel puţin două astfel de infuzii cu celule stem mezenchimale.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă