18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTransplanturi de pancreas au fost reluate la Cluj, după o pauză de...

Transplanturi de pancreas au fost reluate la Cluj, după o pauză de aproape un deceniu

După o pauză de aproape un deceniu, medicii din Cluj au reluat anul acesta operaţiile de transplant de pancreas, astfel că din ianuarie şi până în octombrie au fost făcute şase operaţii, informează Mediafax.

Șeful Clinicii de transplant renal de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Mihai Lucan, a precizat că pacienţii operaţi anul acesta sunt în stare bună, explicând că transplantul de pancreas este o intervenţie complexă, iar evoluţia postoperatorie este grea, un pacient având nevoie câteodată să stea şi trei luni în spital până îşi restabileşte funcţia.

La rândul lui, Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni, a spus că, începand din 2013, în România s-a înregistrat o creştere importantă a activităţii de transplant.

Saltul realizat de România în 2013, când, de pe ultimele locuri în privinţa transplantului, România a ajuns pe locul doi după Luxembrug, cu o creştere de sută la sută a numărului de operaţii, a fost evidenţiat şi de medicii străini prezenţi, miercuri, la Congresul Romtransplant de la Bucureşti.

În 2014, în România au fost până în prezent 110 donatori fiind realizate 102 transplanturi de ficat, şase de pancreas, trei de inimă, 220 de rinichi, 60 de cornee şi tot atâtea de os.

Coordonator naţional de transplant Victor Zota a spus că, din 2015, vor fi deschise patru bănci de celule şi ţesuturi, la Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă