0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe ne spune povestea cu religia în școli despre noi înșine

Ce ne spune povestea cu religia în școli despre noi înșine

Nu e nevoie de nici un sondaj de opinie –deși unul pe bune e totdeauna un câștig- pentru a ști de partea cui este majoritatea în chestiunea cu religia în școli. Majoritatea e de partea majorității, de asta e foarte important să se stabilească prin lege cine o are. Cine are majoritatea, cu alte cuvinte puterea și autoritatea, ca să știm toți după cine ne dăm. Curtea Constituțională a avut un moment de megalomanie în care s-a trezit să își facă misiunea fundamentală, adică să interpreteze Constituția, sugerând că majoritatea ar fi neutră. Desigur, s-a înșelat, dar a făcut istorie, pentru că sugestia că majoritatea e neutră înseamnă de fapt că nu mai există majoritate. Că suntem liberi să alegem, că nu mai trăim în colectivism, când mergeam cu turma, ci în modernitate, unde nu suntem toți protestanți, dar toți acționăm ca niște protestanți, adică ne bucurăm de liberul arbitru. Mai pe scurt spus, judecăm cu capul nostru și ne luăm răspunderea.

Dar e posibil așa ceva? Probabil că nu, de aici teama Bisericii că vor rămâne clasele de religie goale, cum ar merita, ca vreo jumătate din materiile introduse în plus în școli în ultimii douăzeci de ani. Teama- întemeiată- e că se va interpreta că dacă majoritatea nu e cu tine, e cu dușmanul- că nu există neutri în lumea colectivismului, sau oameni complet dezinteresați, că suntem doar noi și ei- și dacă noi nu mai suntem oficiali, dacă noi nu mai suntem la putere, dacă noi trebuie să facem cerere ca să existăm, în vreme ce dușmanul trăiește cum respiră, adică fără cerere, apoi hai la lupta cea mare, fraților, asta e dezmoștenire și alta nu. Ne-am ars, mai pe românește.

Conformismul nu mișcă înainte nici o societate, deși e majoritar în toate. Totul este cum e manipulat în anumite circumstanțe cheie. Nonconformiștii care au ieșit pe stradă la Timișoara, București sau Cluj în 1989 sau să îl apere pe Borin Elțân la lovitura de stat din URSS erau minoritari. Minoritari au fost și cei de la noi care au luptat de partea secularismului și să scoată îndoctrinarea predată în școli. Dar istoria a fost de partea lor în anumite momente sau ei au reușit să prezinte lucrurile astfel. Și atunci majoritatea conformistă a dispărut brusc, s-a topit pe undeva. A rămas în anecdote, ca milionul de români în plus care pretind în sondaje că au votat cu Klaus, deși n-au făcut-o. Turma te îngroapă în fiecare zi, cu numărul și conformitatea, dar la ocazii istorice dispare. Pe urmă se regrupează. De partea cealaltă.

De asta să mulțumim istoriei făcute de alții și unei minorități neaoșe că suntem o țară democrată astăzi, doar că bântuie ideea că asta e opțiunea global majoritară, și să informăm periodic pe notre cher peuple orthodoxe că țiganii nu mai sunt sclavi, femeile au drept de vot, Darwin a avut dreptate, și corupția ar trebui să fie excepția și nu regula. Câtă vreme opțiunile astea par majoritare avem o șansă să împingem țărișoara noastră mai departe pe drumul incremental al progresului, adică de partea periilor de dinți, a prezervativelor, a algebrei și a altor lucruri folositoare când vrei să construiești civilizația. Până atunci multe Loganuri vor mai fi binecuvântate și mulți se vor cununa în fața altarului încă o dată la patru-cinci ani, dar traficul și cerul îndură multe, și au răbdare cu toate popoarele.

Puteți comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.

Cele mai citite

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...
Ultima oră
Pe aceeași temă