22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăLifestyleAndronache a fost schimbată din funcția de administrator judiciar al clubului Rapid

Andronache a fost schimbată din funcția de administrator judiciar al clubului Rapid

Cristina Andronache a fost înlocuită din funcția de administrator judiciar al clubului FC Rapid. Tribunalul București a numit în locul acesteia consorțiul VF Insolvenţă SPRL – CII Cornea Dana Letiţia, care a fost propus de noul patron, Valerii Moraru.

"Instanţa dispune înlocuirea practicianului în insolvenţă CII Andronache Cristina desemnat în calitate de administrator judiciar privind debitoarea SC FC Rapid SA – în reorganizare judiciară. Desemnează în calitate de administrator judiciar, la propunerea creditorului majoritar Azuga Waters SRL, pe consorţiul format din VF Insolvenţă SPRL şi CII Cornea Dana Letiţia cu un onorariu provizoriu de 2.500 lei din averea debitoarei, urmând a se emite adresă pentru îndeplinirea atribuţiilor legale în acord cu prevederile art. 20 din Legea nr. 85/2006. Cu recurs în 7 zile de la comunicare", se menţionează în soluţia instanţei publicată pe portarul Ministerului Justiţiei, citată de Mediafax.

De asemenea, instanţa a dispus ca FC Rapid să-i plătească remuneraţia Cristinei Andronache până la data înlocuirii sale. "Instanţa dispune descărcarea de gestiune şi constată încetate cu acest moment atribuţiile administratorului judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă Andronache Cristina. Dispune PLATA  renumeraţiei pentru perioada de administrare judiciară în baza documentelor justificative din averea debitoarei, cu respectarea ordinii de preferinţă prevăzută de Legea nr. 85/2006 a insolvenţei, în favoarea Cabinetul Individual de Insolvenţă Andronache Cristina", se mai precizează pe site-ul citat.

Cristina Andronache avea calitatea de administrator judiciar al clubului giuleştean din 7 decembrie 2012, când Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus atunci de George Copos.

După achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid, Valerii Moraru a intrat în conflict cu administratorul judiciar Cristina Andronache, aceasta făcând public faptul că omul de afaceri nu a investit niciun ban de la preluarea clubului.

Acţionarul majoritar a solicitat la 26 septembrie Tribunalului Bucureşti înlocuirea Cristinei Andronache, iar la 2 octombrie a remis un comunicat de presă în care a susţinut că aceasta a fost exclusă definitiv din motive disciplinare din Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR). Ulterior, şi Cristina Andronache a solicitat Tribunalului Bucureşti înlocuirea sa din funcţia de administrator judiciar din cauza relaţiei tensionate cu Valerii Moraru.

Cele mai citite

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă