23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUn senator PNL cere Guvernului să negocieze recuperarea tezaurului românesc

Un senator PNL cere Guvernului să negocieze recuperarea tezaurului românesc

Senatorul Ioan Ghișe propune ca Executivul să înceapă negocieri pentru recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, printre care cele ale Germaniei, recuperarea tezaurului României înstrăinat către Rusia Ţaristă și averea Fundaţiei Gojdu, transmite Mediafax.

Ghișe a anunțat, într-o conferință de presă, că a depus, marți, la Senat, o propunere legislativă privind recuperarea datoriilor istorice ale altor ţări faţă de România, potrivit căreia Guvernul ar urma să fie mandatat să facă aceste demersuri.

Potrivit iniţiativei legislative, Guvernul ar urma să fie mandatat să deschidă negocierile cu unele ţări membre ale UE, precum şi cu Federaţia Rusă "cu scopul recuperării datoriilor de stat faţă de România".

Ghişe a menționat că iniţiativa sa vine în condițiile în care planul Juncker pentru investiţii şi relaxarea monetară a UE a fost lansatîn luna martie, fapt care "oferă oportunitatea istorică pentru ca statul român să îşi renegocieze recuperarea datoriilor de stat ale altor state faţă de România".

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă