16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialMagistratul Stan Mustaţă, judecat sub control judiciar

Magistratul Stan Mustaţă, judecat sub control judiciar

Magistratul Stan Mustaţă, acuzat că a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca, va fi judecat în continuare sub control judiciar, după ce instanţa supremă a admis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu în cazul său, informează Mediafax.

Decizia de marţi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Stan Mustaţă era în arest la domiciliu din 29 octombrie. Anterior, el a fost în arest preventiv, începând din 30 aprilie.

Grefiera Mariana Curea, suspectată că i-ar fi fost complice, este judecată sub control judiciar în acest dosar, din 29 octombrie, până atunci fiind şi ea arestată preventiv din 30 aprilie.

În dosarul de corupţie mai sunt judecaţi şi Ion Boraciu, Florian Alexandru şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Dialogurile purtate între membrii grupului din care făcea parte judecătorul Stan Mustaţă arată obişnuinţa acestora de a percepe tarife pentru soluţii favorabile în dosare, conform DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende din magistratură pe judecătorul Stan Mustaţă.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 3 martie, să îi înainteze preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de eliberare din funcţie a magistratului.

Cele mai citite

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

După căpșuni franțuzești, orez sârbesc și gulaș unguresc, avionul lui Xi a avut propulsie bio

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Republicii Populare Chineze și al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, a avut noroc că avioanele de linie supersonice nu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă